8.5 C
București
miercuri, noiembrie 6, 2024
AcasăACTUALITATEJustitieAtentie fumatori! Noile reguli adoptate de CE poate duce la disparitia a...

Atentie fumatori! Noile reguli adoptate de CE poate duce la disparitia a 10% din piata tigaretelor

in:

Stiri pe acelasi subiect

tigariComisia Europeana a adoptat saptamana trecuta, dupa ani de pregatire, propunerea de revizuire a directivei privind produsele din tutun, prin care se interzice utilizarea de tigarete cu arome caracteristice si este prevazuta utilizarea obligatorie a avertismentelor de sanatate de dimensiuni mari.

Actul consta in norme noi si mai stricte privind modul in care pot fi fabricate, prezentate si comercializate produsele din tutun. Mai precis, se interzice utilizarea de tigarete, tutun de rulat si produse din tutun nefumigene cu arome caracteristice si prevede utilizarea obligatorie a avertismentelor de sanatate ilustrate de dimensiuni mari pe ambalajele tigaretelor si ale tutunului de rulat.

Propunerea reglementeaza vanzarea transfrontaliera prin internet si prevede modalitati tehnice de combatere a comertului ilicit. In plus, sunt propuse masuri pentru produsele care nu au fost reglementate in mod specific, cum ar fi tigaretele electronice si produsele din plante pentru fumat.

In etapa urmatoare, propunerea va fi discutata in Parlamentul European si in Consiliul de Ministri. Adoptarea propunerii este preconizata pentru 2014, iar aceasta ar intra in vigoare incepand cu 2015-2016.

Tutunul pentru mestecat si tutunul pentru uz nazal vor face obiectul unor reglementari specifice privind etichetarea si ingredientele. Este mentinuta interdictia existenta privind tutunul pentru uz oral.

tonioborgCifrele vorbesc de la sine: tutunul ucide jumatate dintre utilizatorii sai si prezinta un grad ridicat de dependenta. In conditiile in care 70% dintre fumatori incep sa fumeze inainte de varsta de 18 ani, ambitia propunerii de astazi este de a face produsele din tutun si fumatul mai putin atractive si de a-i descuraja pe tineri sa inceapa sa consume produse din tutun. Consumatorii nu trebuie sa fie inselati. Produsele din tutun ar trebui sa arate si sa aiba gust de produse din tutun, iar prezenta propunere garanteaza ca ambalajele si aromele atragatoare nu sunt utilizate ca o strategie de marketing„, a declarat intr-un comunicat Tonio Borg, comisarul responsabil pentru politica in materie de sanatate si consumatori.

Propunerea prevede revizuiri majore ale directivei in vigoare. Astfel, toate pachetele de tigarete si tutun de rulat trebuie sa contina o avertizare de sanatate ilustrata combinata cu text care sa acopere 75% din partea anterioara si posterioara a pachetului si nu pot sa poarte elemente promotionale. Informatiile actuale privind gudronul, nicotina si monoxidul de carbon, care sunt percepute ca inselatoare, se inlocuiesc cu un mesaj de informare amplasat pe partea laterala a pachetului conform caruia fumul de tutun contine peste 70 de substante care cauzeaza cancer.

In acelasi timp, va fi introdus un format de raportare electronic pentru ingrediente si emisii. Propunerea prevede interzicerea tigaretelor, a tutunului de rulat tigari si a produselor din tutun nefumigene care au arome caracteristice, precum si interzicerea produselor cu grad mare de toxicitate si un potential mare de dependenta.

De asemenea, se mentine interdictia privind produsele din tutun pentru uz oral (tutun snus), cu exceptia Suediei care beneficiaza de o derogare. Toate produsele din tutun nefumigene trebuie sa poarte avertismente de sanatate pe principalele suprafete ale pachetului, iar produsele cu arome caracteristice nu pot fi comercializate. Noile categorii de produse din tutun necesita o notificare prealabila.

Produsele care contin nicotina, cum ar fi tigaretele electronice, sub un anumit prag de nicotina sunt permise pe piata, dar trebuie sa poarte avertismente de sanatate. Peste acest prag astfel de produse sunt permise doar in cazul in care sunt autorizate ca medicamente, precum terapiile de substituire a nicotinei. Tigaretele din plante vor trebui sa poarte avertismente de sanatate.

Reactia producatorilor de tigari

„In forma propusa, directiva interzice explicit o serie de produse care reprezinta aproximativ 10% din piata de tigarete a Uniunii Europene, iar in anumite state membre, chiar peste 30% din piata. Asta in ciuda faptului ca nu exista niciun fel de probe stiintifice credibile care ar arata o nocivitate mai mare a acestor produse comparativ cu a altora, si nici faptul ca retragerea lor de pe piata ar reduce nivelul fumatului. Propunerea Comisiei ignora piata neagra a produselor din tutun, care a atins dimensiuni enorme, intr-un moment in care chiar n-ar putea sa-si permita asta, dat fiind ca piata neagra aduce prejudicii de 10 miliarde de euro anual statelor membre. Mai mult, masurile propuse de noul document vor da, fara indoiala, un imbold pietei negre”, se arata intr-un comunicat al producatorului de tigarete Philip Morris transmis Mediafax.

Potrivit Philip Morris, propunerea va limita accesul consumatorilor la produse si informatii despre produse care au un potential foarte clar de a reduce efectele daunatoare cauzate de produsele conventionale din tutun.

„O prima lectura a propunerii sugereaza ca multe dintre masurile recomandate nu vor ajuta la atingerea obiectivelor de sanatate publica ale Comisiei si vor avea drept rezultat neintentionat o serie de efecte adverse care par sa nu fi fost luate in considerare de autorii documentului”, au mai spus reprezentantii companiei.

 

YouTube video player

Ultimele stiri

Exit mobile version