7.7 C
București
duminică, noiembrie 3, 2024
AcasăACTUALITATEDacian Ciolos ii raspunde lui Dragnea: Guvernul a ajuns la fundul sacului!...

Dacian Ciolos ii raspunde lui Dragnea: Guvernul a ajuns la fundul sacului! Prin rectificarea bugetară vedem cine face adevăratele găuri în bugetul țării

in:

Stiri pe acelasi subiect

Posibile scenarii rezultate în urma atacului iranian asupra Israelului

Este necesar să știm psihologia populațiilor din Orientul Mijlociu,...

Autoritatile au capturat tigari de contrabanda de 40 de milioane de lei

In prima jumatate a anului 2024, autoritatile romane au...

Rusia plănuiește acte teroriste și de sabotaj în Uniunea Europeană

Agențiile de informații ale statelor europene au fost informate...

Prin rectificarea bugetară se vede cine și cum face adevăratele găuri în bugetul țării, afirmă fostul premier Dacian Cioloș. El a lansat un răspuns la afirmațiile făcute astăzi de președintele PSD, Liviu Dragnea. „Recunoașteți falimentul programului de guvernare și minciunile din campania electorală până când nu va fi prea târziu să corectați erorile”, i-a mai transmis Dacian Cioloș lui Liviu Dragnea, scrie Digi24.ro.

Dacian Cioloș afirmă că „Guvernul a ajuns la fundul sacului însă domnul Liviu Dragnea tot nu reușește să înțeleagă că situația financiară grea prin care a început să treacă România este consecința aplicării programului de guvernare “din scoarță în scoarță”. Cheltuieli fără măsură, incompetență, incapacitate de a guverna responsabil și o politică fiscală dezastruoasă. “Greaua moștenire”, prin care PSD vrea să își justifice eșecul, este încă o manipulare ieftină”

Fostul premier mai spune că decizia de a renunța în 2017 la taxa pe stâlp și de a elimina supraacciza la carburanți a fost luată de PSD, prin codul fiscal votat în Parlament, unde social-democrații sunt majoritari.

„Domnul Dragnea a făcut promisiuni electorale fără acoperire, a câștigat voturi mințind oamenii iar după alegeri și cu doar câteva zile înainte de instalarea guvernului PSD a venit să-mi ceară să modific codul fiscal pentru a menține taxe care conform legii urmau să fie eliminate. Responsabilitatea întreagă pentru lipsa de coerență se găsește la PSD. Cum puteam noi, împotriva oricăror reguli de predictibilitate, să modificăm în decembrie 2016 prin Ordonanță de Urgență, la “rugămintea” domnului Dragnea, o decizie a Parlamentului doar pentru că PSD-ului nu-i mai ieșeau calculele trâmbițate în campania electorală. Cetățenii ne-ar fi judecat aspru dacă, după alegeri – când un nou guvern își pregătea bugetul – am fi luat o asemenea decizie cu impact major”, adaugă Cioloș.

El mai spune că Liviu Dragnea „mai inventează o “gaură” în buget de 7 miliarde pe care o pune pe seama deciziilor noastre este o ironie a sorții”. „Acum se vede clar, prin anunțul rectificării bugetare, cine și cum face adevăratele găuri în bugetul țării”, a subliniat Cioloș.

Fostul prim-ministru a precizat că „președintele PSD trebuie acum să-și asume găurile la buget făcute în ultimele opt luni prin decizii populiste fără să țină cont de faptul că o țară trebuie guvernată în așa fel încât să nu se amaneteze bunăstarea cetățenilor pe termen scurt, mediu și lung”. „Domnule Dragnea, 2+2 nu fac 7 nici măcar când ați câștigat alegerile. Recunoașteți falimentul programului de guvernare și minciunile din campania electorală până când nu va fi prea târziu să corectați erorile”, a concluzionat Dacian Cioloș.

Ce a declarat Liviu Dragnea

Astăzi, președintele PSD a acuzat guvernul condus de Dacian Cioloş pentru situaţia prezentă, afirmând că deciziile acestuia au „costat şapte miliarde”.

„Haideţi să nu uităm că atunci când guvernul Cioloş nu a acceptat rugămintea mea şi a noastră să proroge eliminarea taxei pe stâlp, acciza şi TVA, noi spunând clar în campania electorală că vrem să le prorogăm cu încă un an de zile, iar asta ne-a costat şapte miliarde, argumentele mincinoase de la acea vreme au fost – vor scădea preţurile şi la energie, pentru că venim cu taxa pe stâlp şi la pompă. Deci sunt şapte miliarde pe care nu le-au plătit aceste mari companii, dar românul nu a simţit nimic. Noi am spus de atunci că nu se vor micşora preţurile şi e bine să nu uităm asta, pentru că de asta nu mai am foarte mare încredere în argumentele şi cauzele sau motivele pentru care se micşorează sau se măresc preţurile la carburanţi”, a declarat Dragnea.

Sursa: Digi24.ro

YouTube video player

Ultimele stiri

Exit mobile version