Presedintele Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret, Carmen Tocala, a declarat, vineri, agentiei MEDIAFAX, ca Octavian Bellu va ocupa functia de presedinte al Consiliului National pentru Sport (CNS), organism care urmeaza sa fie infiintat si care se va afla in subordinea ANST.
Tocala a explicat ca noua functie a lui Octavian Bellu nu implica renuntarea acestuia la conducerea lotului national feminin de gimnastica. „Acest Consiliu National pentru Sport are ca principal obiectiv stabilirea oportunitatilor si prioritatilor in sportul romanesc. Infiintarea lui a fost inclusa in Hotararea de Guvern privind organigrama ANST si isi va incepe activitatea in cel mai scurt timp, prin ordinul presedintelui ANST. Sunt bucuroasa ca Octavian Bellu a acceptat functia de presedinte, dansul avand deja o prima discutie prinvind formarea unui registru national al bazelor sportive, pentru formarea unui patrimoniu. Aceasta functie a lui Octavian Bellu nu are nicio legatura cu continuarea sau nu a carierei sale de antrenor al lotului feminin de gimnastica. In acest Consiliu National pentru Sport va fi inclus si fotbalul. Am avut deja discutii preliminare cu Mircea Sandu si e normal sa fie inclus si fotbalul”, a spus Tocala.