La marginea orașului Râmnicu Vâlcea, pe Valea Stâncioiului, se află piramide de pământ formate in urma cu peste 5.000 de ani care au o înălţime de 80 de metri. Specialiştii spun că piramidele de la Goranu s-au format datorită eroziunii conglomeratelor slab cristalizate. Şiroaiele de apă au săpat forme ciudate, de la piramide până la tuburi de culoare roşie sau gri, scrie adevarul.ro
“E greu de estimat în cât timp s-au format piramidele de la Goranu, dar cred că mai devreme de 5000 sau 10 000 de ani nu s-au format. În funcţie de cum le priveşte fiecare persoană se pot face multe interpretări pe seama formaţiunilor de aici, care au fie formă de piramidă, fie de conuri înmănuncheate. E un loc special şi unic”, susţine profesorul vâlcean Gheorghe Ploaie, care a studiat fenomenul de la Goranu.
(FOTO Clubul de turism montan Somesul)
Fenomenul este destul de rar întâlnit în România, iar zona în care s-au format piramidele de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea, aproximativ 12 hectare de teren, a fost declarată arie protejată în anul 2000.
[ads2]
Rezervaţia geologică ar putea fi transformată într-un brand turistic local dar, din păcate, interesul autorităţilor locale pentru promovarea acestui obiectiv e scăzut. Atât de scăzut încât au considerat inutil efortul de marca corespunzător poteca care duce spre formele carstice. Din păcate, nici cetăţenii cetăţenii cu iniţiativă, care au încercat să facă cunoscute piramidele de la Goranu, nu au fost luaţi în seamă.
Potenţialul turistic al rezervaţiei urbane este exploatat doar de agenţiile de turism, care, în încercarea de a atrage turişti, au postat adesea şi informaţii generale despre piramidele de pământ de la marginea oraşului.