Conglomeratul China Energy Company şi cehii de la Penta Investments au preluat controlul asupra Central European media Enterprises de la gigantul american Time Warner.
Potrivit site-ului Profit.ro, grupul chinez va contribui cu cea mai mare parte din bani la această tranzacţie, estimată la 1,7 miliarde de euro, din care două treimi sunt reprezentate de datoriile Central European Media Enterprises.
China Energy Company operează în 15 de ţări şi are peste 20.000 de angajaţi, iar în România a preluat pachetul majoritar al grupului KMG International, fostul Grup Rompetrol. Pe de altă parte, grupul financiar ceh Penta e şi el prezent în România, unde deţine mai multe companii din domeniul pariurilor sportive şi al jocurilor de noroc.
Central European Media Enterprises, compania mamă a postului Pro TV, este implicată pe piaţa media din şase ţări est-europene. În România, grupul a anunţat o creştere a veniturilor cu 9.5 la sută în trimestrul al treilea şi o sumă încasată de 128 de milioane de euro, în primele 9 luni ale lui 2017. Acţionarul majoritar al Central European Media Enterprises este conglomeratul media Time Warner, din Statele Unite.