AcasăDivertismentVideoclipul zileiVIDEO-Un avion s-a prabusit in Grecia in timp ce stingea incendii!

VIDEO-Un avion s-a prabusit in Grecia in timp ce stingea incendii!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Un avion bombardier de apă Canadair cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit marţi în timp ce acţiona pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în Grecia, pe insula Evia (sud), a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor din această ţară, Yannis Artopios, potrivit Agerpres.

”Un avion Canadair grec cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de Platanisto (sat din Evia)”, a declarat purtătorul de cuvânt, în contextul în care Grecia este afectată de incendii şi temperaturi caniculare de peste zece zile, relatează Greekreporter.com.

Deocamdată nu este clar dacă piloţii au supravieţuit accidentului, notează DPA.

Un elicopter survolează locul prăbușirii avionului Canadair pentru a evalua situația, în timp ce forțele se deplasează pentru a localiza echipajul. Totuși, operațiunea de căutare și salvare a pilotului și a copilotului este dificilă, deoarece aeronava a căzut într-o râpă și este cuprinsă de flăcări.

Următoarea înregistrare video surprinde momentul tragic în care aeronava pare să se lovească de vârful unui copac, pierde controlul și se prăbușește.

Radu Craciun
video - reporter

Ultimele stiri