Alesii tocmai au adoptat o lege prin care obligă firmele de recuperare a datoriilor populației către bănci să nu mai poată cere de la aceștia decât maxim dublu sumei cu care au cumpărat creanța de la banca respectivă.
Concret, dacă o societate de recuperare a cumpărat de la o bancă o creanță cu 5 la sută, aceasta nu va mai putea cere de la debitor decât 10 la sută din valoarea sumei contractate, scrie libertatea.ro.
”Firmele de recuperare cumpără de la bănci creanțele cu valori cuprinse între 5 și 10 la sută din valoarea creditului, deci la prețuri foarte mici. Apoi începe calvarul! Te somează să dai tot creditul împrumutat înapoi. Dacă nu ai banii ceruți, trec la executare silită, unde îți scot la vânzare bunul ipotecat, iar dacă nu se acoperă valoarea, trec la poprire pe venituri.
Citeste si:
Membru al Familiei Regale EXECUTAT SILIT pentru datorii de aproape 2 milioane de euro!
Slujba pentru A SCOATE FIRMA DIN DATORII si pentru INVIDIE, într-o biserica din Cluj-Napoca!
Dacă nici așa nu își scot banii, îți urmăresc bunurile și venituile viitoare ale tale și ale familiei tale. De aici se ajunge uneori la drame. Trebuie să dăm posibilitatea românilor datori la bănci să nu mai fie traumatizați și nici sclavii acestor recuperatori. Creditorii vor putea face înțelegeri cu banca de unde au luat creditul, în așa fel încât să dea înapoi o sumă de bani mai mică convenită cu creditorul și să nu mai ajungă pe mâna recuperatorilor ”, ne-a spus inițiatoarea legii, senatoarea PNL Steliana Miron.