Un domn foarte inteligent a spus odată: “în război, adevarul este prima victimă, cade apoi umanitatea și în cele din urmă nu câștigă nimeni!” Extrapolând puțin către diferitele bătălii politice, pornind de la conflictul taberelor din PNL, aș spune că noi românii suntem posedați parcă de un duh hain al eternei dihotomii, de parcă ne-am obișnuit cu energiile conflictuale și nu mai suntem capabili să ne bucurăm de libertatea păcii, exact ca biata ursoaică ținută amar de vreme în captivitate, și odată eliberată în mediul ei natural, continuă să se învârtă apatic în perimetrul cuștii sale, acum doar imaginare!

Confruntarea epică cu odiosul regim Dragnea, ne-a marcat hotărâtor pe toți. Până și noi, jurnaliștii am uitat că singura misiune importantă este slujirea adevărului, transformându-ne în apt combatanți înregimentați războiului politic, ceea ce, desigur alterează periculos însăși rațiunea noastră de a mai fi. Între timp, avem altă guvernare, alte provocări și o imensă oportunitate de reconstrucție, dar reflexul gâlcevii ne ține înghețați pe lângă marile proiecte!

Duhul belicos al neînțelegerilor s-a mutat din confruntarea cu PSD-ul în curtea arcului guvernamental agitând spiritele nu doar între partide ci mai ales în interiorul propriilor formațiuni: liberalii își dispută funcții și accesul la resurse, cei de la USR se confruntă cu frații lor din PLUS, cam din aceleași motive, părând să uite că țara are nevoie de stabilitate și mai ales eficiență administrativă.

Suntem în plină campanie de vaccinare, ne confruntăm cu cele mai abracadabrante teorii ale conspirației, vine repede scadentă promisiunilor electorale, și noi în loc să purcedem la resetarea din temelii a sistemului și revigorarea economiei, băltim în continuare în înfruntări ridicole pentru putere.

Să nu fiu înțeles greșit, democrația presupune a priori ca toți avem un cuvânt de spus egal cu al celorlalți,  mai ales despre traiul comun, însă oare noi, ieșiți de 30 de ani din comunism suntem predispuși să trăim democratic, să putem respecta și acele idei, acțiuni, decizii cu care nu suntem de acord? Oare nu cumva lipsa noastră de rațiune ne tot împinge la oarba sete de proprie afirmare, nu așa putem explica de ce între partide sau chiar în intestinele propriului partid se duc războaie înverșunate până la distrugere?

Probabil, deși ne declarăm aproape toți creștini, nu am înțeles un lucru simplu: nu aroganța, trufia și încăpățânarea duc la progres, ci bunul simț, preocuparea pentru binele comun și cumințenia aduc până la urmă marile satisfacții în istorie.

Pe lângă respectarea promisiunilor electorale, eu aștept de la actuala guvernare de dreapta să nu devină autistă, să accepte că atunci când vine vorba de a trăi împreună, nu este nimeni mai bun decât celălalt, și să acționeze pornind la baza aspiranților societății și nu de la imbecilul gând: “acum noi suntem la putere, deci… ciocul mic!”

Avem și noi, societatea o misiune clară, dacă vrem să progresăm și anume să înțelegem că dreptatea, libertatea, democrația nu vin niciodată de la sine, ci că trebuie să ne luptăm, să cerem, să trudim cât mai mulți pentru a le obține, și apoi păstra!

Fără participarea societății civile la jocul politic nu vom reuși altceva decât să ne mai îmbătăm încă o dată cu apă rece!