Este necesar să știm psihologia populațiilor din Orientul Mijlociu, pentru a înțelege că un răspuns militar al Tel Avivului la agresiunea armată a Teheranului va trebui să existe. Evoluția regiunii pe termen scurt și mediu va fi determinată de acest răspuns al Israelului la atacul masiv cu rachete lansat de Iran.

Un răspuns formal, va amâna confruntarea dintre Israel și Iran pentru o dată viitoare. Aceasta este soluția pentru care militează și administrația americană care nu dorește o exacerbare a conflictului în momentul în care au loc alegeri prezidențiale în SUA și, de asemenea, americanii sunt implicați în războiul din Ucraina.

Nici Iranului nu i-ar displace o astfel de soluție, „spălându-și fața” în relația cu grupările „proxi” de inspirație șiită, aspect care i-ar permite Teheranului să-și continue, fără probleme, extinderea influenței sale în Orientul Mijlociu.

De asemenea, societatea israeliană ar avea de câștigat prin faptul că Iranul nu ar mai fi un pericol direct pentru Tel Aviv, iar Armata Israeliană va putea să-și continue, relativ nestingherită, ofensivele din Gaza și Libanul de Sud.

Cel care va fi afectat și nu prea este Benjamin Netanyahu care își dorește un război cu Iranul, pentru ca să-și poată conserva puterea și să amâne momentul în care va trebui să dea socoteală în fața propriilor cetățeni cu privire la problemele sale juridice (nu cu privire la război).

Mai mult chiar, în situația în care Tel Avivul va ieși învingător dintr-un astfel de conflict, Netanyahu speră că va fi tratat ca un euro, iar „micile” sale probleme juridice vor fi uitate de populație. Totuși, prin faptul că Armata Israeliană își va continua acțiunile din Gaza și Liban, momentul în care actualul premier al Israelului va trebui să răspundă în fața justiției și a alegătorilor va fi amânat sine die.

De asemenea, una dintre părți căreia nu i-ar conveni ca totul să se încheie în Orientul Mijlociu este Federația Rusă (a se citi Vladimir Putin), care speră să atragă SUA într-un conflict regional în Zona Golfului Persic, moment în care se preconizează că Washingtonul își va concentra atenția pe sprijinirea militară a Israelului, diminuând considerabil ajutorul pentru Ucraina.

În această serie se înscriu frecventele întâlniri între înalți oficiali iranieni și ruși, ajutorul în tehnologic oferit de Federația Rusă Iranului, în special în ceea ce privește proiectarea și dezvoltarea rachetelor balistice etc. Toate acestea au culminat cu întâlnirea de la Aşhabad (11.10.2024) dintre Vladimir Putin și preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian.
Un alt actor important care ar dori un răspuns mai consistent din partea Israelului este președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, care și-ar vedea subminate o bună parte dintre eforturile sale de a poza în „apărătorul musulmanilor”, în detrimentul Iranului.

Un răspuns de intensitate scăzută, care nu ar duce o escaladare accentuată a stării de insecuritate din Orientul Mijlociu, ar fi reprezentat de un atac masiv al Israelului asupra aliaților Iranului din regiune și aici mă refer la milițiile pro-iraniene Hamas (Gaza), al-Houthi (Yemen) și Hezbollah (Liban), milițiile șiite din Siria și Irak.

La un astfel tip de răspuns ar fi agreat și de administrația de la Washington, care ar sprijini eforturile Tel Avivului, mai ales în ceea ce privește milițiile șiite din Irak și grupul etnico-religios al-Houthi. În ceea ce privește gruparea yemenită, o mână de ajutor vor da și Marea Britanie și Franța. Explicația este una cât se poate de pragmatică, securizarea Canalului Suez pentru a asigura legăturile comerciale ale celor două țări cu statele din Asia, Oceania și Australia.

Totuși, o astfel de soluție presupune și o invazie la scară largă în Liban a Armatei Israeliene pentru distrugerea instalațiilor de lansare a rachetelor de către Hezbollah, dar și continuarea operațiunilor din Fâșia Gaza. Acest lucru va duce la un număr ridicat de victime, atât în rândul Armatei Israelieni, al grupărilor Hamas și Hezbollah, cât și al celor din rândul civililor, aspect care ar putea avea ca rezultat fie un război Israel-Liban, fie un război civil în Liban.

În mod paradoxal, un astfel de răspuns al Tel Avivului ar conveni tuturor părților pentru că, războiul va continua pe termen nelimitat, iar pe durata sa nu vor putea fi organizate alegeri în Israel, Benjamin Netanyahu nu va putea să apară în fața unui complet de judecată, SUA, Marea Britanie și Franța vor recăpăta, în bună parte, controlul asupra Canalului Suez, Iranu va continua să-și crească influența în rândul musulmanilor șiiți din regiune, președintele turc va putea să-și întețească declarațiile belicoase față de Israel cu impact asupra musulmanilor din tot Orientul Mijlociu iar Federația Rusă va beneficia de o diminuare a cantității de armament dată de statele NATO Ucrainei.

Singura care va avea de pierdut este populația, indiferent dacă vorbim de cea musulmană sau cea israelită, din rândul cărora vor fi foarte multe victime (pentru societatea israeliană, victimele vor fi mai ales din rândul militarilor rezerviști, chemați sub arme).

În ceea ce privește Hamas, Hezbollah, al-Houthi sau celelalte miliții șiite din Irak și Siria, acestea vor avea de suferit pe termen scurt, prin numărul de victime din rândurile lor, însă, pe termen lung, toate vor avea de câștigat pentru că o ideologie nu poate fi distrusă prin forța armelor. De asemenea, prin numărul mare de victime, propagandă și prozelitism numărul membrilor acestor organizații teroriste va crește exponențial.

Un răspuns moderat este reprezentat de un eventual atac asupra instalațiilor petroliere și a unor ținte militare (în special aparținând Corpului Gardienilor Revoluției Islamice), ar reprezenta o ofensă greu de acceptat de Teheran, care va fi obligat să răspundă, care, la rândul său, va necesita o altă ripostă a Israelului, iar regiunea va cunoaște o „spirală a morții”. Statele din întreaga regiune vor fi implicate în acest conflict, care are potențialul de a se transforma, prin implicarea altor puteri, într-unul mondial.

În regiune se vor forma, inițial, următoarele două tabere: Israel, SUA, Marea Britanie, Iordania, Arabia Saudită, Kuweit, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Oman, Egipt, pe de o parte, și Iran, Federația Rusă, Teritoriile Palestiniene, milițiile pro-iraniene din Irak, Siria, Liban, Gaza, Yemen.

Turcia și Qatarul vor rămâne o perioadă în expectativă, Ankara pentru a nu risca deteriorarea ireversibilă a relațiilor cu Washingtonul, iar Qatarul pentru că pe teritoriul să există baze militare ale Marii Britanii. Turcia va pândi orice ezitare a Iranului pentru a încerca să-i ia locul în lumea musulmană, obiectivul său final fiind refacerea Imperiului Otoman, fie și ca influență, dacă nu va putea ca teritoriu. De asemenea, în situația în care Iranul va da semne că va câștiga o astfel de dispută, Ankara va clama că ea este membru NATO și va intra alături de coaliția pro-israeliană în vederea eliminării Iranului și pentru a-i lua locul acestuia în lumea musulmană.

În umbră va rămâne China, care va susține, așa cum o face și acum în conflictul ruso-ucrainean, orice acțiune ce ar putea să ducă la diminuarea puterii militare și economice a SUA, în vederea ascensiunii sale pe scena internațională și recâștigarea Taiwanului.
Ținând cont de faptul că Federația Rusă îi oferă sprijin tehnologic Iranului în domeniul militar, deci inclusiv în ceea ce privește crearea și dezvoltarea armei atomice, un conflict exacerbat în Orientul Mijlociu ar putea duce la folosirea de către Teheran a armelor nucleare.

Acest tip de răspuns nu este agreat de americani și nici de aliații europeni ai Israelului, fiind considerat scenariul care ar putea duce cel mai rapid la mondializarea conflictului, dar și la afectarea economiilor naționale ale statelor UE.

Pe termen foarte scurt, primul efect al unui atac israelian asupra instalațiilor petroliere iraniene va fi reprezentat de creșterea accentuată a prețului petrolului, aspect benefic pentru Federația Rusă. Să nu uităm că, Moscova ajunsese la o înțelegere cu Riadul pentru reducerea extracției de petrol până când prețul barilului va ajunge la cel puțin 100 USD. Cum recent Arabia Saudită a anunțat că, urmarea faptului că prețul petrolului nu a evoluat așa cum au dorit Riadul și Moscova, va crește producția de petrol pentru a putea asigura finanțarea proiectelor de dezvoltare aflate în derulare.

Acest anunț a fost o lovitură puternică dată finanțelor Federației Ruse care se bazează, aproape exclusiv pe veniturile aduse de vânzarea de hidrocarburi. Din cauza embargoului instituit de statele NATO și aliații săi, Rusia este obligată să vândă ilegal petrol, la prețuri de cel mult 70-75% față de prețul bursei.

Un răspuns puternic al Israelului este reprezentat de un atac asupra instalațiilor nucleare ale Iranului și a unor baze militare iraniene. În mod ciudat, dar acest scenariu nu este cel care ar genera cele mai periculoase urmări, atât pentru regiune, cât și la nivel mondial.

Totuși, SUA nu este de acord cu un astfel de răspuns, analiștii occidentali considerând, pentru prima oară, că atacarea instalațiilor nucleare și a unor baze militare ar duce, la instigarea Teheranului, la o insurecție armată a șiiților din întreaga regiune și la destabilizarea tuturor statelor arabe. Valul revoltelor urmând a avea consecințe Maroc până în Irak.

Pentru evitarea acestei insurecții armate, autoritățile din toate statele arabe ar fi obligate să condamne atacul Israelului. Unul dintre scenarii este că, la presiunea străzii, liderii țărilor arabe vor fi forțați să declare război Tel Avivului, existând riscul ca Statul Israel să dispară. De asemenea, victimizându-se, Teheranul își va consolida nepermis de mult influența în lumea musulmană.

O astfel de situație nu ar fi convenabilă nici Federației Ruse, mai ales dacă ținem cont de faptul că toate statele din Asia Centrală sunt musulmane, ian numărul musulmanilor este foarte ridicat inclusiv în Federația Rusă. Ca urmare, am putea asista la o explozie a terorismului islamist în întreaga lume, la islamizarea totală a fostelor republici sovietice din Asia Centrală și pierderea controlului asupra rezervelor de hidrocarburi.
În consecință, acest scenariu este inacceptabil pentru toate părțile.