Trump a declarat, la întâlnirea cu Mark Rutte de la Casa Albă, că l-a susţinut pe acesta pentru postul de secretar general NATO.
„Este o onoare să vă avem aici (…) Am fost atât de mult în favoarea dumneavoastră, habar nu aveţi. A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut, nu am fost fericit. Şi cred că l-am ţinut departe de… știți despre ce vorbesc”, a declarat Trump, apreciind totodată că Rutte a fost un bun prim-ministru (al Olandei, n.r.), care a „făcut o treabă grozavă, ceea ce face şi acum”, relatează News.ro.
Klaus Iohannis a fost singurul contracandidat al lui Mark Rutte pentru şefia NATO. Iohannis şi-a anunţat în 12 martie 2024 intrarea în competiţie, argumentând că decizia are la bază performanţa României, experienţa acumulată pe parcursul celor două mandate de preşedinte al țării, înţelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa şi regiunea noastră în special, precum şi angajamentul său ferm faţă de valorile şi obiectivele fundamentale ale NATO.
sursa: hotnews.ro