A primit o lectie pentru toata viata! Cum a fost pus la punct imediat un roman care a parcat aiurea in Olanda?

A primit o lectie pentru toata viata! Cum a fost pus la punct imediat un roman care a parcat aiurea in Olanda?

Un conducător auto din Iaşi a avut parte de o surpriză după ce a primit o amendă rutieră pentru o parcare neregulamentară în Olanda, însă a venit înapoi în România fără a o achita.

Ieşeanul s-a văzut dat în judecată în oraşul său natal după ce a primit o amendă rutieră banală în Olanda şi a refuzat să o plătească. Autorităţile olandeze l-au dat în judecată pe Costel Acatrinei pentru a recupera de la acesta 90 de euro, reprezentând contravaloarea amenzii primite în oraşul Rotterdam.

Judecătoria Iaşi, instanţa care a soluţionat procesul, a dat câştig de cauză olandezilor, obligându-l pe Acatrinei să-şi plătească datoria.

Conform cererii trimise în România de olandezi, Costel Acatrinei (40 de ani) a pri­mit o amendă de 90 de euro în data de 12 octombrie 2016, aceasta rămâ­nând definitivă pe 23 noiembrie 2016, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti.

„Numitul Acatrinei Costel a parcat un autovehicul cu mai mult de două roţi într-o secţiune stradală prevăzută cu dungă albastră, în condiţiile în care autovehiculul în cauză nu a fost prevăzut cu un disc de parcare pus la vedere. În baza deciziei mai sus menţionată, a fost emisă de către autorităţile olandeze – decizia de impunere a sancţiunii pecuniare totale în cuantum de 90 euro, fiind transmisă autorităţilor române cererea de recunoaştere şi de executare a acesteia, în baza Deciziei – cadru 2005/214/JHA a Consiliului European privind re­cunoaşterea reciprocă a penaliză­rilor financiare“, se arată în motivarea deciziei judecătorilor ieşeni, prin care Acatrinei a fost obligat să îşi plătească amenda.

Ieşeanul a fost înştiinţat cu privire la amenda pe care trebuia să o plă­tească în Olanda, însă a refuzat să se prezinte în instanţă, reiese din ace­laşi document. El nu este singurul în situaţia de a fi dat în judecată de autorităţile străine pentru diverse sancţiuni contravenţionale rutiere primite în alte state. În ultimele luni, zeci de ieşeni au fost chemaţi în instanţă, în special de autorităţile germane şi olandeze, în astfel de speţe. Autorităţile străine au deschis procese la Iaşi indiferent de valoarea amenzii nerecuperate, fiind litigii intentate şi pentru câteva zeci de euro.

Sursa: adevarul.ro



Share this post