Mai multe panouri amplasate pe DN1, în zona Băicoi (Prahova), între Forja Neptun și viitorul pasaj rutier către strada Înfrățirii, afișează mesajul „STOP VEXLER”, generează reacții și solicitări pentru intervenția autorităților. Potrivit informațiilor din surse locale, plasarea mesajelor are legătură cu Cristina Mihaela Ilie, politician local afiliat în prezent partidului ACT și fost membru al AUR și SOS.
Mesajul promovat face referire directă la legea inițiată de deputatul Silviu Vexler privind combaterea antisemitismului, xenofobiei și promovării ideologiilor extremiste, act normativ care a fost adoptat de Parlamentul României și promulgat de președintele țării, devenind parte a legislației în vigoare.
Demersul presupusului inițiator, Cristina Ilie, este complet ilegal așadar, fiind parte dintr-o campanie publică îndreptată împotriva unui demers legislativ adoptat de statul român pentru combaterea fenomenelor extremiste. Legea cunoscută în spațiul public drept „Legea Vexler” a fost promovată pentru consolidarea instrumentelor de combatere a antisemitismului, xenofobiei și a promovării organizațiilor, simbolurilor și materialelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
Potrivit unor surse locale, problema ar fi ajuns inclusiv în atenția autorităților, iar reprezentanți ai Poliției Locale s-ar fi deplasat la Primăria Băicoi pentru discuții privind situația panourilor. Cu toate acestea, susțin aceleași surse, până în prezent nu au fost dispuse măsuri de îndepărtare a afișajului și nici nu au fost comunicate public concluziile unor eventuale verificări.
Mai multe persoane din comunitate solicită ca organele abilitate să analizeze situația și să clarifice dacă afișajul respectă toate prevederile legale aplicabile.
„STOP VEXLER” pe panouri la Băicoi. De ce nu reacționează autoritățile la o campanie împotriva unei legi aflate în vigoare?
in:


