9.2 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăACTUALITATEAutoAccident in lant pe Valea Oltului, cu SAPTE masini implicate! S-a activat...

Accident in lant pe Valea Oltului, cu SAPTE masini implicate! S-a activat PLANUL ROSU de interventie!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Şapte autovehicule, printre care un TIR şi un autocar cu 19 persoane, au fost implicate, vineri dimineaţa, într-un accident rutier, pe Valea Oltului, în zona viaductului Cârligul Mic, două persoane fiind rănite iar autorităţile activând Codul Roşu de intervenţie.

Reprezentanţii IPJ Vâlcea au declarat că evenimentul rutier s-a petrecut pe DN 7 – Călimăneşti, la km 199 + 700 m, în apropierea Viaductului Cârligul Mic, anunta Mediafax.

„Pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, pe sensul Râmnicu Vâlcea – Sibiu, un tir a lovit în partea din spate un autocar, iar acesta din urmă a lovit cinci autovehicule care se aflau în faţa sa, oprite în coloană la culoarea roşie a semaforului amplasat pentru dirijarea circulaţiei pe viaduct”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Două persoane au fost rănite, în urma accidentului, conducătorul auto al TIR-ului şi un pasager din autocar, care au fost preluate şi transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ultimele stiri