ANAF-ul a terminat de verificat averile politicienilor si altor afaceristi pe persoana fizica si se uita atent in conturile unor tineri influenceri din mediile sociale. Gaura bugetara semnificativa de peste 42 de miliarde de lei a dat stingerea petrecerii pe bani publici in Romania. Dar solutia ingenioasa a sefilor din ANAF nu este sa recupereze prejudiciile din dosarele de coruptie or sa faca reduceri in randul angajatilor bugetari, ci sa ia si mai mult din mediul privat.
Asa se face ca inspectorii anti-frauda vor ca influencerii, numiti si ”creatori de continut”, sa nu uite sa plateasca impozite pentru banii pe care ii castiga. Asa ca le verifica veniturile si ii invata cum sa completeze declaratiile fiscale. Conform agentiilor specializate, influencerii pot castiga de la cateva sute, pana la zeci de mii de euro, pentru o singura postare. Unii dintre ei aduna milioane de lei intr-un an.
Pentru o singura postare sau aparitie, in functie de cat de mare este comunitatea care ii urmareste, influencerii pot castiga enorm, spun specialistii in social media. Cifrele inregistrate de firmele celor mai urmariti creatori de continut din tara noastra sunt impresionante.
Un exemplu prezentat de StirileProtv arata ca cele trei firme ale lui Dorian Popa au avut afaceri nete de peste 3,3 milioane de lei in 2022. Cantaretul a declarat ca in cea mai slaba luna a castigat in jur de 40.000 de euro, iar in lunile bune acest venit se dubleaza.
Firma Adelinei Pestritu, care are in paralel si un magazin de haine, a avut o cifra de afaceri neta de 1,9 milioane de lei in 2022, in timp ce Andrei Selaru, cunoscut sub numele de Selly, a inregistrat prin compania sa afaceri de 770.000 de lei in 2022