14.8 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocialArmata Română liniștește populația: Nu pregătim mobilizarea rezerviștilor „pentru a fi trimiși...

Armata Română liniștește populația: Nu pregătim mobilizarea rezerviștilor „pentru a fi trimiși în Ucraina”!

in:

Stiri pe acelasi subiect

În ritmul acesta Rusia ar putea rămâne fără tancuri

Potrivit unor calcule făcute de jurnaliștii prestigioasei revciste Forbes...

Armata austriaca se incalta din Romania!

Cu Schengen sau fara Schengen armata austriaca a ajuns...

Romania e deja calificata la Euro2024. Nu mai sunt bilete la meciul cu Elvetia!

Romania e deja calificata la Campionatul European din Germania,...

MApN semnalează un fake news care pretinde că s-ar pregăti mobilizarea rezerviștilor, “pentru a fi trimiși în Ucraina”. Drept “dovezi” sunt folosite chemările de rutină ale centrelor militare din Capitală.

Ministerul Apărării explică faptul că ordinele de chemare emise reprezintă o procedură de rutină, și că aceste documente sunt înmânate de către reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

“În spațiul on-line din România reapar manipulările referitoare la așa-zise <<pregătiri>> pe care sistemul național de apărare le-ar face pentru mobilizarea rezerviștilor, evident, așa cum s-a mai speculat, cu scopul (ne)declarat de a fi trimiși în războiul din Ucraina. Drept <<dovezi>> sunt invocate o serie de ordine de chemare pentru clarificarea situaţiei militare emise recent de unele centre militare de sector ale Capitalei. Așa cum am mai explicat, în această platformă și în alte comunicări oficiale, emiterea ordinelor de chemare pentru clarificarea situaţiei militare de către centrele militare reprezintă o procedură de rutină, prevăzută de Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populației pentru apărare (art. 51). Aceste documente sunt înmânate, conform art. 45, alin. (1) lit. a) din aceeași lege, de către reprezentanții structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne”, se arată în comunicat.

MApN mai precizează faptul că actualizarea bazelor de date a rezerviștilor este o activitate desfășurată constant, de către centrele militare județene sau de sector, la termenele prevăzute de lege. De asemenea, subliniază faptul că aplicarea acestor proceduri nu are legătură cu situația din apropierea granițelor României.

Reamintește și faptul că nu este prima dată când, pe fondul invaziei rusești din Ucraina, sunt semnalate astfel de știri false care duc la dezinformarea cu privire la mobilizarea cetățenilor români cu obligații militare, ori cu implicarea României în război.

MApN conchide spunând că cel mai probabil intenția din spatele acestor dezinformări este inducerea confuziei, panicii și incertitudinii în rândul populației, și recomandă ca înainte de a redistribui știri apărute în spațiul online, acestea ar trebui verificate din surse credibile.

Ultimele stiri