Renault e gata sa lanseze pe piata din India un nou model, o masina de oras de mici dimensiuni, al carui nume speculat este Renault Kayou si numele de cod este Renault XBA.
Presa franceza spune ca acest model va conduce la aparitia pe piata a Dacia Kayou, masina de 5.000 de euro. Dacia Kayou va avea motor de 800 cmc, cu trei cilindri, si va putea transporta patru pasageri, potrivit site-ului 0-100.ro.
Masina va avea atat o cutie de viteze manuala, cat si una automata. Ei il citeaza si pe Jacques Prost, directorul general al Grupului Renault din Maroc, care spune ca proiectul pentru o citadina Dacia si Renault de intrare in gama va permite industriei marocane sa evolueze.
Presa braziliana spune ca noua masina de oras va avea, pe langa propulsorul de 800 cmc, si unul de 1.000 cmc (1 litru), dupa cum relateaza Noticias Automotivas.
Pe 20 mai, noul model Renault, din care ar putea deriva si citadina Dacia, va fi dezvaluit in India, de catre Carlos Ghosn, la Chennai, scrie IndianCarsBikes.in. Publicatia spune ca modelul va fi lansat pe piata in a doua parte a acestui an.