Premierul Florin Cîţu a declarat că Banca Mondială a analizat un număr de 154 de ţări şi peste 3.000 de măsuri financiare luate în contextul pandemiei, iar analiza pe România arată că, alături de SUA, Germania, Franţa şi Australia, statul nostru a avut cel mai ridicat nivel de activitate, ca număr şi aplicabilitate, în ceea ce priveşte măsurile adoptate ca răspuns la criza provocată de COVID-19, conform News.ro.
„Banca Mondială confirmă: măsurile pe care le-am luat în contextul pandemiei COVID-19 clasează România în topul ţărilor cu cele mai multe şi aplicate măsuri din lume.
Cele mai importante şi de succes măsuri luate în România au fost: amânarea ratelor bancare, IMM Invest, suspendarea executărilor silite prin poprire, eliminarea dobânzilor şi penalităţile de întârziere, prorogarea termenului pentru restructurarea obligaţiilor bugetare, derogarea de la plata impozitului pe profit, amânarea la plata pentru serviciile de utilităţi pentru IMM-uri, prorogarea termenului de plată pentru impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport.
Banca Mondiala a analizat un număr de 154 de ţări şi un total de peste 3.000 de măsuri financiare luate de către acestea în contextul pandemiei. Analiza concluzionează că România, alături de ţări precum SUA, Germania, Franţa sau Australia, a avut cel mai ridicat nivel de activitate, ca număr şi aplicabilitate, la nivelul măsurilor financiare adoptate ca răspuns la criza provocată de COVID-19”, a scris Florin Cîţu marţi pe Facebook.