Acasă Sport Castigatorul maratonului de la Viena a fost descalificat pentru ca s-a incaltat...

Castigatorul maratonului de la Viena a fost descalificat pentru ca s-a incaltat gresit

Atletul etiopian Derara Hurisa a câştigat duminică maratonul de la Viena, însă a fost ulterior descalificat după ce organizatorii au stabilit că a alergat cu încălţăminte neregulamentară în timpul cursei, relatează Agerpres, conform EFE.

Derara Hurisa a trecut primul linia de sosire, fiind cronometrat pe distanţa de 42,195 km în 2h 09 min 22 sec. El a fost urmat la trei secunde de de kenyanul Leonard Langat.

După ce l-au declarat iniţial învingător pe etiopian, organizatorii au dat publicităţii un comunicat în care au precizat: „Câştigătorul iniţial al maratonului oraşului Viena a trebuit să fie descalificat, pentru că a alergat cu pantofi care nu respectă regulile (…) Talpa pantofilor de alergare nu trebuie să fie mai groasă de patru centimetri, însă Hurisa a folosit cu un model care are o grosime a tălpii de cinci centimetri”.

În aceste condiţii, kenyanul Leonard Langat a fost declarat învingător, cu timpul de 2 h 02 min 25 sec, urmat de etiopianul Betesfa Gethun (2 h 09 min 42 sec) şi de kenyanul Edwin Kosgei (2h 10 min 10 sec).

World Athletic a modificat anul trecut normele referitoare la încălţămintea de competiţie, interzicând pantofii de alergare cu talpa mai groasă de 40 de milimetri, pentru a proteja „integritatea sportului”.

La ediţia din acest an a maratonului de la Viena (anulat anul trecut din cauza pandemiei) au participat aproximativ 26.000 de alergători.

URMARESTE STIREA ZILEI!
Stirea Zilei Instagram
Articolul precedentMesajul pe care Papa Francisc l-a transmis poporului maghiar e complet diferit fata de ce ne-a spus noua, romanilor!
Articolul următorDovada ca pandemia este abia la inceput: Americanii au planuri mari pentru 2022