13.1 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăSocialAngajariCauti un loc de munca in strainatate? Aici gasesti destule si e...

Cauti un loc de munca in strainatate? Aici gasesti destule si e aproape de casa…

in:

Stiri pe acelasi subiect

În Ungaria, creşte în continuu numărul locurilor de muncă vacante, iar cele mai mari probleme le au sectoarele informaticii şi telecomunicaţiilor, unde în primul trimestru al acestui an 3,5% din posturi, respectiv, 2.900 de locuri de muncă nu au fost acoperite, scrie ediţia de luni a ziarului „Világgazdaság”, referindu-se la datele publicate de Institutul Central de Statistică din Ungaria.

Ziarul mai aminteşte că în această ramură a economiei apare cel mai elocvent faptul că numărul locurilor de muncă vacante anunţate nu reflectă neapărat dimensiunea reală a lipsei forţei de muncă. Secretarul Uniunii Antreprenoriatelor din domeniul Informaticii, Telecomunicaţiilor şi Electronicii, Gábor Major, a declarat ziarului „Világgazdaság”, citat de portalul hirado.hu, că dintr-un studiu realizat anul trecut a rezultat că în Ungaria sunt în total 22 de mii de posturi vacante în domeniul informaticii.

Cauza acestei mari diferenţe este că firmele anunţă la Serviciul Naţional pentru Ocuparea Forţei de Muncă doar posturile vacante pentru muncă necalificată şi pentru reconversie porfesională, precum şi în cazul în care se speră un ajutor de stat.

Potrivit lui Gábor Major, în domeniul informaticii, învăţământul superior nu poate ţine pasul cu acoperirea lipsei de specialişti, care este tot mai mare, în condiţiile în care se diminuează şi raportul între cei care concurează pentru obţinerea unui loc de muncă şi cei care sunt admişi. Mai mult de atât, 50-%60% dintre angajaţi cu timpul „dispar” de pe piaţa forţei de muncă din Ungaria.

Sursa: Rador

Ultimele stiri