Ce inseamna vaccinarea? Israelul si-a deschis resturantele si granitele

Israelul își redeschide parțial granițele, inclusiv pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Va fi permisă intrarea în țară a cel mult o mie de persoane pe zi, dacă vin de la New York, Frankfurt, Paris, Londra, Kiev, Toronto și Hong Kong.

Bucureștiul NU se regăsește pe această listă, pentru că România este zonă roșie COVID pentru Israel. TAROM anunță, de exemplu, că a anulat toate cursele către Israel, între 7 și 20 martie.

După jumătatea lunii martie, numărul străinilor care vor putea intra în țară ar putea crește la 3.000 pe zi, iar atunci va fi actualizată și lista locurilor de unde pot zbura aceștia spre Israel.

Redeschiderea este și una internă. Barurile și restaurantele pot primi clienți, dar în multe locuri e nevoie de certificatul verde care dovedește că persoanele respective s-au vaccinat.

Însuși premierul Benjamin Netanyahu a ținut să marcheze momentul luând masa la restaurant: „Noroc! Cu pașapoartele verzi restaurantele revin la viață, încă trebuie să fim vigilenți, să ne protejăm singuri, trebuie să purtăm mască, să păstrăm distanța prevăzută, distanțarea fizică, dar suntem pe cale să depășim criza, nu mai e mult. Mai trebuie să avem câteva sute de mii de oameni vaccinați, mai ales cei de peste 50 de ani, și trecem de prima fază, reușim, vom reuși. Încă nu suntem acolo, dar vom ajunge!” – a fost mesajul de încredere transmis de premier populației.

Trebuie spus că noile măsuri de ieşire din izolare luate în Israel intervin cu 15 zile înainte de noi alegeri naţionale. Este al patrulea scrutin în mai puțin de doi ani. Ultimele sondaje creditează pe primul loc partidul premierului, Likud, de dreapta, dar fără a avea suficient sprijin pentru a forma un guvern cu aliaţii săi, o situație ce deja blochează de doi ani scena politică a țării.

Măsurile de relaxare, validate sâmbătă seara de guvern, erau foarte aşteptate de israelieni, după ieşirea progresivă a ţării din a treia sa carantină, la mijlocul lunii februarie, devenită posibilă în urma unei campanii accelerate de vaccinare în masă. Mai mult de jumătate dintre cei 9,3 milioane de israelieni au primit o primă doză a vaccinului Pfizer/BioNtech, la care Israelul are un acces privilegiat în cadrul unui acord de comunicare a datelor biomedicale asupra efectelor vaccinării. Circa 40% din israelieni au primit și a doua doză de vaccin.