Judecătorii Curţii Constituţionale sunt de părere că atenţionarea poliţistului de către şefii ierarhic superiori, aşa cum este prevăzută în lege, chiar dacă nu reprezintă o sancţiune disciplinară şi nu produce efecte asupra raportului de serviciu, poate genera situaţii în care subalternul este supus unei atitudini „şicanatorii”, de natură să exercite o presiune psihologică asupra acestuia şi să afecteze demnitatea sa.
Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei prin care a admis, pe 17 decembrie anul trecut, sesizări ridicate în cadrul a două procese aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova şi Tribunalului Bacău în legătură cu dispoziţiile art. 58 indice 1 din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului, scrie agerpres.ro.
Curtea constată în motivare că, deşi potrivit dispoziţiilor legale, atenţionarea nu reprezintă o sancţiune disciplinară şi nu produce efecte asupra raportului de serviciu, în fapt, aplicarea acestei măsuri este ataşată ideii de intervenţie cu rol în disciplinarea conduitei poliţistului atunci când a avut loc o abatere disciplinară de o gravitate redusă.
Totodată, Curtea observă că dispoziţiile art. 58 indice 1 din Legea 360/2002, prin modul lor de reglementare, nu limitează aplicarea atenţionării doar la situaţiile mai sus descrise, când a existat o abatere disciplinară.
Astfel, spun judecătorii constituţionali, aşa cum reiese din textul de lege, atenţionarea poate fi dispusă „pentru prevenirea săvârşirii de abateri disciplinare” chiar şi atunci când nu au existat abateri disciplinare anterioare.
„De asemenea, nu este prevăzută nicio condiţie cu privire la existenţa unor indicii clare că poliţistul este pe cale să-şi încalce atribuţiile de serviciu. Dispoziţiile art. 58 indice 1 din Legea 360/2002 nu fac nicio precizare în acest sens. Prin urmare, persoanele prevăzute la art.59 alin.(2) din Legea 360/2002 – respectiv persoana care are competenţa de numire în funcţie a poliţistului cercetat sau şeful unităţii ierarhic superioare, şeful unităţii sau al instituţiei de învăţământ din Ministerul Afacerilor Interne la care poliţistul este delegat sau detaşat ori la care urmează cursuri sau susţine examene de carieră, şeful instituţiei subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competenţe de coordonare şi control metodologic al serviciilor publice comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru poliţiştii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detaşaţi la aceste servicii – au libertatea de a dispune atenţionarea poliţistului în orice situaţie când consideră că este necesar ‘pentru prevenirea de abateri disciplinare’, independent de conduita poliţistului. Măsura nu produce efecte juridice, astfel că atacarea sa în instanţă este, de principiu, lipsită de interes”, se menţionează în document.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că, deşi lipsită de efecte juridice, măsura atenţionării poate avea un impact psihologic semnificativ.
„Astfel, aşa cum s-a arătat şi mai sus, măsura poate fi aplicată atunci când a avut loc o abatere disciplinară. Dispoziţiile art. 58 indice 1 din Legea 360/2002 nu fac însă nicio distincţie faţă de ipoteza când măsura este aplicată doar în scop preventiv, fără a fi avut loc nicio abatere disciplinară, fapt ce poate genera confuzii şi naşterea unor prezumţii că în conduita profesională a poliţistului au existat abateri şi în această ipoteză. Simpla intervenţie preventivă, prin atenţionare a poliţistului, contribuie la crearea unei imagini despre acesta că este susceptibil de a încălca îndatoririle de serviciu, chiar dacă nu există dovezi în acest sens, fapt ce contrazice prezumţia de nevinovăţie consacrată în art.58 indice 2 lit.a) din Legea 360/2002, potrivit căruia ‘prezumţia de nevinovăţie – poliţistul cercetat este considerat nevinovat pentru fapta sesizată ca abatere disciplinară atât timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită'”, arată instanţa constituţională.
Potrivit CCR, chiar dacă atenţionarea nu produce efecte juridice, ea contribuie, în mod evident, la crearea unei imagini despre conduita profesională a poliţistului, având un impact incontestabil asupra aprecierii subiective ce are loc cu prilejul dispunerii unor măsuri cu privire la cariera acestuia.
În plus, chiar dacă raportul de serviciu al poliţistului presupune subordonarea acestuia faţă de şefii ierarhic superiori, Curtea apreciază că această subordonare trebuie clar circumscrisă îndeplinirii sarcinilor de serviciu şi nu trebuie să creeze posibilitatea generării unor situaţii abuzive ori şicanatorii din partea superiorului ierarhic asupra subalternului, de natură să afecteze demnitatea acestuia.
„Or, faptul că textul de lege nu condiţionează atenţionarea de existenţa unor situaţii concrete, obiective, care să justifice această măsură a şefului ierarhic, poate constitui terenul manifestării unor acţiuni care au ca simplu temei doar dorinţa de exercitare a autorităţii faţă de o persoană aflată într-o poziţie subordonată şi care nu dispune de un mijloc eficient de apărare. Este uşor de imaginat că textul de lege criticat poate genera situaţii în care subalternul este supus unei atitudini şicanatorii, de natură să exercite o presiune psihologică asupra acestuia şi să afecteze demnitatea sa. Or, chiar dacă poliţistul subaltern doreşte să conteste în justiţie măsura dispusă potrivit art.58 indice 1 din Legea 360/2002, este dificil de conceput cum instanţa de judecată va aprecia temeinicia unei asemenea măsuri şi efectele juridice concrete, de vreme ce textul de lege subliniază că ‘nu produce consecinţe asupra raportului de serviciu'”, explică judecătorii.
În egală măsură, Curtea apreciază că o reglementare care permite, prin lipsa de precizie şi claritate, comportamente abuzive ori discreţionare care generează efectele mai sus arătate „este incompatibilă cu demnitatea umană”.
Curtea apreciază totodată că dispoziţiile art. 58 indice 1 din Legea 360/2002, prin reglementarea lipsită de precizie cu privire la condiţiile în care poate fi dispusă atenţionarea poliţistului, „sunt apte să genereze comportamente de natură a afecta demnitatea persoanei”, contravenind astfel prevederilor art.1 alin.(3) din Constituţie.