De ce se opun tarile din vestul Europei intrarii Romaniei in Schengen? „Prea multă corupţie şi crimă organizată”

De ce se opun tarile din vestul Europei intrarii Romaniei in Schengen? „Prea multă corupţie şi crimă organizată”

Germania este printre cele mai importante voci ale UE şi este prima care a spus răspicat că se opune intrării României în Spaţiul Schengen. Reacţiile negative la adresa României au venit ca urmare a declaraţiei preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a declarat că zona Schengen ar trebui extinsă.

Joachim Herrmann, ministrul de Interne al landului Bavaria şi membru al formaţiunii ultraconservatoare Uniunea Creştin-Socială (CSU), a criticat dur propunerea lui Juncker.

„Este prea multă corupţie şi crimă organizată în aceste ţări. România şi Bulgaria nu îndeplinesc condiţiile zonei Schengen”, afirmă Herrmann.

Thomas Strobel, ministrul de Interne al landului Baden-Wurttemberg, a declarat că deşi cele două state au înregistrat progrese în eforturile de combatere a corupţiei şi infracţionalităţii, „însă nu au ajuns încă la maturitatea necesară pentru aderarea la Schengen”.

La rândul său, social-democratul Boris Pistorius, ministrul de Interne al landului Saxonia Inferioară, a explicat că „atât timp cât este neclar cum putem organiza protecţia frontierelor europene într-un mod riguros, nu putem accepta mai multe ţări în zona Schengen”.

O poziţie mai moderată a avut-o cancelarul Angela Merkel, care a declarat că doreşte o extindere a zonei Schengen, adăugând însă că cele două ţări trebuie să îndeplinească condiţiile de aderare.

Săptămâna trecută, în discursul său anual privind starea Uniunii Europene, preşedintele Comisiei Europene a îndemnat la primirea României şi Bulgarei în Schengen.

„Este timpul să aducem România şi Bulgaria în zona Schengen”, a declarat oficialul european.

Merkel a mai afirmat că, în principiu, propunerea lui Juncker este o „abordare rezonabilă”.

Opinia miniştrilor regionali de Interne este împărtăşită şi de sindicatele poliţiei din Germania. Rainer Wendt, şeful Deutsche Polizeigewerkschaft, a indicat că se îndoieşte că România şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile pentru aderarea la zona Schengen.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat joi că nu este de acord cu primirea rapidă a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, precizând că deşi împărtăşeşte viziunea preşedintelui Comisiei Europene despre viitorul Blocului comunitar, „mai este drum lung până acolo”.

sursa: mediafax.ro



Share this post