Vicepremierul Kelemen Hunor spune că nu există intenţia de a se introduce certificatul verde obligatoriu pentru accesul în biserici sau alte locaşuri de cult.
„În coaliţie există discuţii în continuare cum să arate legea. Până când nu finalizăm toate dezbaterile în comisie, nu vreau să vin cu o soluţie. În ceea ce priveşte bisericile nu va fi şi nu există intenţia de a introduce certificatul verde pentru biserici. Nici la farmacie, nici la alimentară nu trebuie să prezinţi certificatul verde. Trebuie să respecţi celelalte reguli, dar nu cu certificat verde. Deci nu există o astfel de intenţie, categoric nu”, a spus Kelemen Hunor la Antena 3, citat de Agerpres.
În ceea ce priveşte testarea, el consideră că aceasta ar trebui plătită în cazul în care se refuză vaccinarea, care este pusă la dispoziţie de stat în mod gratuit.
„În ceea ce priveşte testele, când statul îţi dă un vaccin gratis, dacă te îmbolnăveşti, te tratează în spital cu contribuţie, fără să plăteşti în plus, atunci, dacă nu vrei să te vaccinezi, că asta este decizia ta, libertatea ta, cu toate că eu aici am o altă abordare, să plăteşti testul. După cele 38 – 40 de zile, perioada în care dacă vrei să te vaccinezi, poţi să ai schema completă de vaccinare. În acea perioadă se poate merge spre a deconta testul, dar în acest moment mai sunt multe discuţii”, a adăugat el.
„Certificatul verde când este obligatoriu? Când creşte incidenţa. Când scade incidenţa, când a intrat în zona verde, când ai ajuns la 0,5, sub 1 la mie de cazuri, atunci, sigur, certificatul verde nu mai are o importanţă atât de mare. Libertatea ta până unde se duce? Când pui în pericol sănătatea celuilalt, nu mai eşti liber. Pe lângă libertate mai e nevoie şi de responsabilitate”, a mai spus Kelemen Hunor.
„Vaccinarea obligatorie, în sensul că e musai, este imposibilă”, a adăugat el.
„Vaccinarea şi certificatul de sănătate, certificatul verde da, e obligatoriu. Şi atunci trebuie să aduci argumente, trebuie să-l convingi pe celălalt. Eu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie în sănătate, în administraţia publică, în învăţământ, în acele zone unde în fiecare zi personalul se întâlneşte cu mulţi cetăţeni, cu copii, cu vârstnici, cu bolnavi, cu cei care merg să-şi rezolve problemele din administraţie. Acolo da, sunt de acord, dar mai important este să aduci argumente, să-l convingi pe celălalt că vaccinul nu te omoară, vaccinul te salvează”, a argumentat liderul UDMR.