11.8 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăACTUALITATEDE NECREZUT! UCIGASUL Anders Breivik, care a OMORAT 77 de persoane, a...

DE NECREZUT! UCIGASUL Anders Breivik, care a OMORAT 77 de persoane, a CASTIGAT procesul impotriva statului norvegian!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Justiţia norvegiană i-a dat câştig de cauză, miercuri, lui Anders Behring Breivik, care a omorât 77 de persoane în 2011, şi a condamnat statul norvegian pentru tratament ‘inuman’ după cum a cerut extremistul de dreapta, relatează AFP.

‘Tribunalul (…) a ajuns la concluzia că regimul carceral implică un tratament inuman în cazul Breivik’, a apreciat tribunalul din Oslo, menţionând în special că menţinerea inculpatului în izolare de aproape cinci ani este o încălcare a articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătoarea Helen Andenaes Sekulic a respins în schimb al doilea aspect al plângerii depuse de Breivik, care se referea la comunicaţiile acestuia cu exteriorul.

Extremistul norvegian, 37 de ani, care s-a prezentat uneori deschis ca un neonazist, a cerut ridicarea restricţiilor privind corespondenţa şi vizitele |pentru a putea coresponda cu simpatizanţi, o perspectivă respinsă de autorităţi din motive de securitate.

Pe 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis opt persoane, la Oslo, într-un atac cu bombă în apropierea sediului guvernului norvegian, după care, deghizat în poliţist, s-a deplasat pe insula Utoya, unde se desfăşurau cursurile şcolii de vară a tinerilor laburişti norvegieni, omorând alte 69 de persoane. El a fost condamnat în august 2012 la o pedeapsă de 21 de ani de închisoare, care poate fi prelungită dacă se consideră că Breivik reprezintă o ameninţare pentru societate.

Breivik a acuzat statul norvegian de ”tratament inuman şi degradant” pentru că este ţinut separat de ceilalţi deţinuţi şi întrucât nu i se respectă dreptul la corespondenţă, încălcându-se astfel două prevederi ale Convenţiei Europene privind Drepturile Omului.

În închisoarea Skien, Anders Behring Breivik dispune de un televizor cu cititor DVD, Playstation, o maşină de scris, aparate pentru exerciţii fizice, cărţi şi ziare, scrie agerpres.ro.

Ultimele stiri