Acasă ACTUALITATE Decizie controversata in Europa: Biserca nu mai are voie sa traga clopotele...

Decizie controversata in Europa: Biserca nu mai are voie sa traga clopotele pentru ca deranjeaza vecinii

2205

Polemică în orașul Savona din Italia, după ce episcopul „a redus la tăcere” clopotele pentru a nu provoca deranj. Răsunetul clopotelor nu mai poate depăși un minut și jumătate, cu excepția solemnităților, maxim 2 minute, scrie Mediafax.

Clopotele „nu trebuie să fie o sursă de deranj pentru populație”. Din acest motiv, episcopul diecezei Savona-Noli, Calogero Marino, a stabilit într-un decret noile reguli.

90 de secunde, maxim 2 minute și cu o intensitate „care să nu fie o sursă de deranj”.

„Dintotdeauna, folosirea clopotelor a fost o expresie a comunității bisericești, un instrument de aducere aminte pentru celebrările liturgice și pentru alte manifestări de pietate populară, precum și un semn care caracterizează momente semnificative din viața comunității creștine și a fiecărui credincios în parte”, a explicat episcopul Marino, care a adăugat: „intră în sfera libertății religioase, potrivit concepției proprii a Bisericii Catolice și acordurilor pe care aceasta le-a stipulat cu Republica Italiană”.

„În dieceza noastră, este oportun să reglementăm sunetul clopotelor în funcție de nevoile actuale ale populației”.

Folosirea clopotelor este permisă, astfel, în zilele lucrătoare de la 7.30 la 21.00 și în zilele de sărbătoare de la 9.00 la 21.00, cu excepții precum Vigilia Pascală și Ajunul Crăciunului. Durata nu trebuie să depășească niciodată un minut și 30 de secunde, cu excepția solemnităților, unde nu trebuie să depășească 2 minute.

Pe lângă durată, episcopul a emis și reguli pentru intensitate, care „trebuie reglementată în așa fel încât, cu atenție la contextul în care este inserat edificiul de cult, clopotele să-și păstreze funcția de semnal, dar să nu fie o sursă de deranj”.

Părerea locuitorilor din Savona este împărțită, scrie presa italiană. Unii laudă inițiativa episcopului și spun că „bătaia clopotelor îi enervează”, alții se declară surprinși și pun că sunetul „marchează ziua, este o tradiție care trebuie păstrată”.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos