Belraus-România a fost o partidă dezamăgitoare, mai ales pentru „tricolori”. După rezultatul de 0-0 încă nu suntem siguri de calificarea la EURO 2024. Răzvan Marin a reacționat după meciul de joi seară. Iată ce a spus mijlocașul după partida lamentabilă disputată în Ungaria. „Ne pare rău!”
„Ne-am dorit, am dat tot ce am avut mai bun fiecare dintre noi, din păcate nu am reuşit să o băgăm în poartă. Ne pare rău, dar mai avem 3 meciuri de jucat şi avem în continuare şanse să mergem la European. Tristeţe (n.r.: îl încearcă). Dacă băteam astăzi, băteam şi Andorra, mergeam altfel în Israel. Cum am spus mai devreme, mai avem 3 meciuri şi, dacă e nevoie să mergem în Israel să câştigăm ca să mergem la European, vom face asta. Ne-am gândit mai puţin la lucrurile astea. Îmi pare rău de ce se întâmplă în Israel, dar până la urmă nu e treaba noastră. Noi ne-am văzut de jocurile noastre. Am fost focusaţi pe ce am avut noi de făcut. Ştiam că o să ne aştepte un astfel de meci în Ungaria. Din păcate nu am reuşit să o băgăm în poartă.
Nu ştiu ce nu a mers, poate nu am reuşit să fim lucizi în ultimii 30 de metri. Să ajungem bine cu ultima pasă, să dăm la poartă, să ne creăm ocazii mult mai clare. Din păcate aşa a fost să fie, capul sus că mai avem un meci duminică de jucat.
Vine meciul de duminică acasă cu Andorra, trebuie să îl câştigăm, apoi vine dubla cu Israel şi Elveţia. Am spus-o, dacă trebuie să mergem în Israel să câştigăm, vom face asta.
E normal să vină şi anumite critici, ştiam ce avem de făcut. Toată ţara ştia că acest meci trebuia să îl câştigăm. Trebuie să acceptăm, să ne vedem de treaba noastră şi ceea ce vine din exterior să ne afecteze cât mai puţin”, a declarat Răzvan Marin, pentru AS.ro.