7.4 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăACTUALITATEDupa socul Brexit premierul Ungariei BAGA SPAIMA in statele Uniunii Europene!

Dupa socul Brexit premierul Ungariei BAGA SPAIMA in statele Uniunii Europene!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Jocul pe eşichierul european ‘se va schimba’ după plecarea Marii Britanie, a declarat duminică premierul Ungariei, conservatorul Viktor Orban, precizând că britanicii au vrut să îşi ia soarta în mâini în faţa unei Uniuni Europene ‘în dezordine’, transmite AFP.

„Dacă eliminăm o piesă – iar Marea Britanie este o piesă cu greutate într-un joc de şah – întregul joc se va schimba”, a declarat şeful guvernului ungar în cadrul unei ceremonii la Castelul Buda.

„Oamenii din Marea Britanie au decis să îşi ia soarta în propriile mâine, să nu se mai lase forţaţi, s-au săturat de incertitudine, s-au săturat să fie inundaţi de cuvinte fără acţiune şi să nu se mai simtă ca acasă”, a adăugat el, notează Agerpres.

Discursul este diferit de poziţia de până acum a lui Orban, care înainte de referendumul de joi din Regatul Unit le-a cerut britanicilor să rămână în UE.

Liderii UE nu au acţionat ferm „în lupta împotriva valului de imigranţi (…), care a dus la scăderea securităţii, la înmulţirea ameninţărilor şi a agresiunilor”, a afirmat el.

„Ungaria a ales altă direcţie: UE reprezintă dezordinea, în timp ce Ungaria reprezintă ordinea”, a declarat el.

Ultimele stiri