Acasă ACTUALITATE Fermierii romani s-au saturat de Daea si il acuza de incompetenta: E...

Fermierii romani s-au saturat de Daea si il acuza de incompetenta: E nevoie de un ministru care să le reprezinte interesele și să acționeze rapid

Fermierii români din Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România îl acuză pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, că nu a răspuns unei invitații din Ucraina pentru discutarea unei soluții la problema cerealelor ieftine care au intrat pe piața internă, potrivit unei scrisori consultate de G4Media.

Mai exact, fermierii români susțin că reprezentanții lor au participat chiar miercuri la o ședință de lucru la Bruxelles cu Oleksii Pinchuk, director general în Ministerul Agriculturii din Ucraina, cu alți înalți funcționari ucraineni dar și cu reprezentanții fermierilor din această țară, ocazie cu care au aflat că o solicitare pentru o întâlnire din partea autorităților ucrainene, cu intenția de a se găsi soluții similare celor din Polonia, a fost adresată autorităților române încă din data de 17 martie a.c. dar reprezentanții Ministerului Agriculturii din România nu au răspuns încă.

”Considerăm că am depus toate eforturile pentru a aduce în fața dumneavoastră elementele necesare unor negocieri cu autoritățile europene dar în acest context constatăm cu dezamăgire profundă că am fost lipsiți de respect prin faptul că nu ați răspuns cererii părții ucrainene și că nu s-a acționat cu celeritate în interesul sectorului agricol și agroalimentar din România”, arată fermierii români în scrisoarea pentru Daea.

În solicitarea pentru ministrul Agriculturii, fermierii români îi cer acestuia să răspundă urgent autorităților ucrainene ”care s-au văzut nevoite să facă apel la noi pentru a intra în dialog cu reprezentanții autorităților naționale din România și să faceți publică evoluția discuțiilor”.

Fermierii români îi cer lui Daea demisia ”în cazul în care acest subiect nu este de interes pentru dumneavoastră”

”Membrii noștri și fermierii din România au nevoie de un ministru care să le reprezinte interesele și să acționeze rapid, în funcție de evoluțiile și reacțiile la nivel regional, ceea ce nu vedem astăzi în plan local privind gestionarea acestei situații de criză”, se arată în scrisoarea semnată de Consiliul Director al Forumului APPR.

URMARESTE STIREA ZILEI!
Stirea Zilei Instagram
Articolul precedentPremierul Ciucă dă asigurări: Avem soluţii pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor şi pentru a ajuta piaţa laptelui
Articolul următorPresedintele Iohannis, surprins de credinciosi la o mănăstire din Constanța