15 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăACTUALITATEFOTO - Presedintele CCR s-a intalnit pe ascuns, intr-o benzinarie, cu un...

FOTO – Presedintele CCR s-a intalnit pe ascuns, intr-o benzinarie, cu un deputat PSD trimis in judecata pentru coruptie!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Horia Constantinescu renunţă la șefia ANPC

Demisionarul susţine că predă o instituţie funcţională, cu paşi...

Mașinile electrice se ieftinesc pe fondul scăderii cererii

Sub presiunea concurenţilor chinezi, marii producători auto americani şi...

Ciolacu și Ciucă la cuțite! Negociază din nou calendarul alegerilor

Ciolacu și Ciucă au ajuns la aceeași masă după...

Președintele Curții Constituționale a României, Valer Dorneanu, a fost fotografiat într-o benzinărie de lângă gara centrală din Brașov, în compania fostului deputat PSD Ioan Adam, trimis în judecată în dosarul retrocedării ilegale a 43.000 de hectare de pădure în județul Bacău.

Valer Dorneanu ar fi discutat mai multe minute cu Ioan Adam și, potrivit surselor România Liberă, acesta din urmă „i-a explicat ceva, îi arăta pe telefon și se ruga de Dorneanu”. Președintele CCR ar fi dat din cap în semn că înțelege ce i se cere, ne-a relatat sursa în cauză. Când cei doi au observat că sunt fotografiați, ar fi plecat pe rând din benzinărie, primul Ioan Adam, iar al doilea Valer Dorneanu.

Fostul deputat Ioan Adam a susținut că nu a avut nici o întâlnire oficială cu președintele Curții Constituționale, când a fost întrebat de România liberă, dar a menționat că asta nu înseamnă că doi oameni care se cunosc nu pot discuta dacă se văd întâmplător. „Nu am avut o întâlnire cu nimeni oficială. Asta e tare. În ce lume am ajuns să trăim. Eu înțeleg orice pe lumea asta, dar… Asta e cea mai tare”, a fost reacția lui Ioan Adam, care s-a arătat mirat de faptul că cineva s-ar putea interesa de astfel de lucruri.

„Nu știu cine a fotografiat, că nu avea ce. Dacă eu mă întâlnesc cu un om și îl salut… că doar mă cunosc de o viață cu el. Dar întâmplarea face să nu fi avut o relație cu Valer Dorneanu. El a fost în partid mai demult, apoi s-a retras și abia apoi  am intrat eu în partid. El nu mai era în PSD, când am intrat eu în Parlament”, a afirmat fostul deputat.

Acesta a explicat că l-a cunoscut, totuși, pe actualul președinte al Curții Constituționale l-a începuturile sale în PSD. „Nu am fost în același timp în partid. Nu am nimic de ascuns, nu am nici un interes la CCR, nu am ridicat nici o excepție de neconstituționalitate. Cu acest om nu am o relație”, s-a apărat Ioan Adam.

Valer Dorneanu nu a putut fi contactat pentru a explica de ce s-a întâlnit cu o persoană trimisă în judecată într-un dosar penal.

Ultimele stiri