Fratele lui Ionut Dolanescu, retinut de Politie intr-un dosar de inselaciune si fals!

Constantin Dolănescu, fratele regretatului interpret Ion Dolănescu, a fost reținut, după ce a dat informații false pentru a primi bani de la stat pentru că i-ar fi fost afectată ativitatea artistică în pandemie. Alături de el, alte 22 de lăutari din Dâmboviţa au fost reţinuți pentru înşelăciune, fals şi fals în declaraţii, după ce au spus, deşi nu era adevărat, că activitatea artistică le-a fost afectată de pandemie şi au cerut indemnizaţii, informează IPJ Dâmboviţa.

Cei 23 de reţinuţi se pare că erau lăutari care ar fi încasat nemeritat indemnizaţii de la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

„Ca urmare a activităţilor de cercetare desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare 24 de mandate de aducere. Toate persoanele au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2020 – aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a două societăţi comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a bănuiţilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID-19”, precizează IPJ Dâmboviţa.

În baza declaraţiilor întocmite în fals, persoanele în cauză ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1,55 de milioane de lei.

Faţă de 23 de persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea unor măsuri preventive.