20.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăSocialÎn vreme ce supermarketurile importa masiv, rosiile romanesti cu gust ajung la...

În vreme ce supermarketurile importa masiv, rosiile romanesti cu gust ajung la gunoi!

in:

Stiri pe acelasi subiect

România importă de o sută de ori mai multe roșii decât exportă! Asta deși țara noastră produce suficiente tomate. Mai mult, fermierii ajung să arunce roșiile pentru că nu au unde să le vândă. Totul în condițiile în care costurile de producție au crescut, după ce îngrășămintele și energia s-au scumpit.

Cu toate că România produce anual peste 750 de mii de tone de roșii, rafturile magazinelor și piețelor sunt încă pline de produse de import. Ca să aibă unde să își vândă marfa, fermierii sunt nevoiți să scadă la preț.

Chiar și așa, de cele mai multe ori, rămân cu marfa acasă. O parte o consumă și o parte o aruncă pe câmp. Pe măsură ce nu mai sunt proaspete, roșiile ar putea fi vândute în fabricile care produc bulion, însă cele mai multe companii au contracte încheiate și aduc roșii din afară.

Problema cu care se confruntă anual fermierii ar putea fi rezolvată dacă roșiile care nu sunt consumate în țară ar fi vândute peste graniță.

Anual, țara noastra exportă roșii de circa un milion de euro. Importă însă de peste o sută de ori mai mult, asta cu toate că în fiecare an ne confruntăm cu supraproducție.

De cele peste 113 milioane de euro date anual pe roșii străine sunt nemulțumiți și cumpărătorii.

Deși țara noastră se confruntă anual cu problema supraproducției, fermierii sunt nevoiți să își arunce investițiile pe câmp și anul acesta.

Întrebat cum vede situația și la ce să se aștepte românii, ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat, vineri seara, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS, că românii ar trebui „să se aștepte că va fi mai bine față de alți ani”. „Roșiile românești sunt mai bune, mai gustoase, după cum vedeți și dvs că au spus cei din materialul dvs, fapt ce demonstrează că munca fermierilor este apreciată de consumatori”.

Ministrul a vorbit despre programul demarat de Guvern privind introducerea legumelor românești pe rafturile magazinlor, subliniind că „astfel de programe nu se fac ușor”.

Referitor la roșiile aruncate pentru că producătorii nu au piață de desfacere pentru ele, Daea a spus: „Nu am exemple concrete cum că ar fi aruncat cineva tomaele. Sigur, în procesul de producție există și tomate care pot fi valorificate imediat și altele care, din varii motive, nu pot fi utilizate (…). Avem în plan anumite unități de prelucrare astfel încât să poate fi valorificată întreagă producție a fermierilor”.

Petre Daea a făcut și câteva referiri la secetă și a ținut, pe de altă parte, să îi liniștească pe român, spunând că vor avea negreșit pâine pe masă în perioada următoare.

„Eu acum sunt în Târgul Mureș. Am străbătut județele pe care le-am avut în vedere pentru a vedea ce se întâmplă din punctul de vedere al agriculturii. Spre satisfacția mea și a fermierilor, ne-am întâlnit și cu episoade de ploi. În Prahova, Brașov starea de vegetație e bună. Nivelul de vegetație al grâului în Brașov e mult față de media din anul trecut. (…)
Avem pâine pe masă, avem cantitatea de grâu în România pentru asigurarea consumului intern. Avem și excedent pentru export. Producția de grâu de la Brasov e superioară anilor trecuți. Avem și lucururi bune pe care le putem prezenta. Să asigurăm populația României ca avem ce mânca și din acest punct de vedere nu trebuie să ne îngrijorăm pentru că avem cu ce să ne hrănim”, a declarat Daea.

Referitor la secet[, ministrul Agriculturii a subliniat că sunt probleme deosebite în unele zone, cum ar fi și în regiunea Brăilei, unde se  lucrează în regim de avarie.

„Dacă în Dunăre nu există apă, nu avem de unde să o luăm din altă parte și să o punem la rădăcina plantelor”, a arătat el.

Ultimele stiri