8.3 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăSocialIncompetenta clara: Seful Garzii de Mediu Bucuresti nu stie ce e acela...

Incompetenta clara: Seful Garzii de Mediu Bucuresti nu stie ce e acela un ecosistem!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Crima cu tenta politica in cartierul Aviatiei din Bucuresti

Scene de groaza in cartierul Aviatiei din Bucuresti unde...

Se anunta ninsori slabe in Bucuresti si in tara

Se anunta ninsori slabe in Bucuresti si in tara...

Studentii ieseni au dat lovitura in SUA cu o inima artificiala pentru copii

O echipa de tineri studenti la Universitatea de Medicina...

Viorel Glăman, șeful Gărzii de Mediu București, nu a știut să spună ce este acela un ecosistem, fiind întrebat de Lucian Mândruță. El a mai spus că azi când a plecat de la birou nu era destituit din funcție de ministrul Costel Alexe și că luni dimineață, când a ieșit din casă, a observat și el că în capitală este o poluare record.

Șeful Gărzii de Mediu Bucureşti a spus, marți seară, la Digi24 că locuiește în București și luni dimineață a constatat că în capitală este o poluare foarte mare după ce a ieșit din casă, în drum spre birou: „Am observat și eu norul respectiv în drum spre birou”.

El a precizat că, atunci când a ajuns la birou, ministrul mediului deja a trasat un plan de acțiune și, ajutați de colegii din teritoriu, în această săptămână efectuează controale la firmele mari care au autorizație pentru arderea deșeurilor. Acesta a adăugat că Garda de Mediu București lucrează cu „13-14 comisari, maxim”.

Viorel Glăman a insistat însă că de vină pentru poluarea din noaptea de duminică spre luni ar fi și o „inversiune termică”. „Am act oficial, vă trimit adresa în 10 secunde”, a contrinuat el.

„O inversiune termică înseamnă următoarea: favorizând mișcările descrecente ale aerului în primii 100 de metri deasupra solului și menținerea unei pelicule de aer umed în stratul din imediata apropiere a acestuia, stratul de până la maxim 10-30 de metri. N-a bătut aerul, s-a format bucla aceasta, la care se adaugă și poluarea. Eu nu contest că Bucureștiul nu e un oraș poluat”, a spus Glăman.

Jurnalistul Lucian Mândruță l-a întrebat dacă știe ce este acela un ecosistem, iar directorul Gărzii de Mediu de București a răspuns: „Nu o știu!”

El a mai spus că informațiile privind poluarea nu le-a avut luni dimineață, dar că se mai uită și pe cer să vadă dacă este poluare, ținând să precizeze că săptămâna aceasta desfășoară 70 de controale la potențiali poluatori.

Ce salariu are Viorel Glăman, șeful Gărzii de Mediu București

Întrebat dacă ministrul mediului l-a destituit din funcție, Viorel Glăman a răspuns: „Nu m-a destituit… poate m-a destituit acum, de câteva minute, eu azi la ora 16:30 când am plecat de la sediu n-am fost destituit.”

„Eu consider că nu am nicio vină. Domnul ministru al mediului și doamna comisar general mă poate analiza (sic!)”, a mai spus el cu privire la poluarea din capitală.

„Am auzit de problema aceasta, gropile de gunoi din București nu sunt în București, sunt pe raza județului Ilfov. Pe raza Bucureștiului nu este decât o singură groapă. Eu fac tot ce îmi stă în putință! Pe București, în 2019, am dat amenzi de 1 milion de lei pe poluare atmosferă și pe depozite necontrolate de deșeuri”, a mai spus el.

Viorel Glăman a mai spus că angajații cu experiență din subordinea sunt prost plătiți, având salarii de 3.600 de lei, iar el are un salariu de 4.600 de lei.

„Se cere niște performanțe extra de la niște oameni prost plătiți. De azi dimineață sunt linșat mediatic, domnul Mândruță mă ia la mișto”, a spus el.

„Astăzi am închis un depozit neconfom în Bucureștii Noi”, a subliniat el

Șeful Gărzii de Mediu București a mai spus că în weekend-uri este câte un comisar de permanență, care stă acasă, cu telefon și mașină de serviciu, dar că pentru poluări mari nu există un dispecerat.

Atunci când i s-a atras atenția că acel comisar poate verifica site-urile de profil care măsoară calitatea aerului, el a răspuns: „Putem să îl obligăm?”

Ultimele stiri