Intra in contact cu noi

ACTUALITATE

Intrat in politica, Mohammad Murad a anuntat ce va face cu uriasa avere dupa ce ajunge in Parlament

Publicat cu

pe

Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din România, Mohammad Murad, a făcut de curând pasul către politică, intrând în Partidul Ecologist Român (PER), unde acum ocupă funcția de președinte executiv. Cu o vastă experiență în turism, cu investiții consistente în zona litoralului, dar și cu experiența unei candidaturi la Primăria Mangalia, Mohammad Murad a acordat un interviu ziarului „Dobrogea Live” în care a vorbit despre planurile sale de viitor.

Dobrogea Live: Nordul litoralului românesc (Mamaia-Năvodari) este sufocat de betoane. Ce credeți că se mai poate face pentru a avea un turism civilizat și ecologic în această zonă?

Mohammad Murad: Am atras atenția de ani de zile asupra acestei probleme, că planul urbanistic trebuie sa fie adecvat zonei și să încercam să păstrăm stațiunile turistice în interes național, astfel încât să nu devină cartiere de blocuri. Din nefericire, primarii au agenda lor privată și nu dau atenție absolut deloc laturii urbanistice sau a stațiunii turistice. Ce se întâmpla în Mamaia Nord este greu de remediat, mai trist este faptul că și sudul începe sa aibă aceeași soartă. Chiar am cerut și la întâlnirea cu ministrul să vină cu măsuri obligatorii de a aviza toate proiectele din zonă și nu s-a întâmplat nimic. Am să ridic din nou această problemă, astfel încât să putem salva măcar sudul litoralului. Nordul, din păcate, a devenit un turism ciudat, aglomerat și nu prea aduce confort turiștilor care ajung acolo. Repet, important acum e să salvăm ce a mai rămas și aici mă refer la sud.

În anul 2020 ați candidat la primăria Mangalia, pentru alegerile din 2024 intenționați să candidați pentru o funcție de primar sau de parlamentar?

Da, în anul 2020 am candidat in Mangalia pentru funcția de primar, dar m-am trezit că de fapt am fost un contracandidat al prim-ministrului , al președintelui României, al Poliției Române. Am rămas puțin uimit deși cunosc cum se desfășoară lucrurile, cred că știți și voi foarte bine că domnul prim-ministru a declarat de multe ori că a luptat împotriva unui om de afaceri și a preferat să păstreze o persoană care poate a oferit mai puțin decât as fi reușit să ofer eu în Mangalia. Cu siguranță, planurile mele ca președinte executiv PER, este să ajungem în Parlamentul României pentru a schimba lucrurile în bine. Nu pot spune că exclud varianta de a candida din nou la primărie, însă momentan nu am decis acest lucru.

Reclama

În calitate de președinte executiv PER, intenționați să derulați/inițiați vreo campanie „verde” în județul Constanța?

Cu siguranță nu doar o campanie „verde”, chiar dacă aceasta este cea mai importantă,  avem și alte proiecte ce privesc spre exemplu: pensionarii, mediul de afaceri, turismul. Din păcate, Constanța a rămas în urmă față de multe alte orașe, cum ar fi Iași, Cluj sau chiar Oradea. Cred că persoanele responsabile sunt cele de la conducerea județului, începând de la prefect, consiliul județean, până la primarul Constanței și a orașelor limitrofe. Este mult de făcut pentru acest județ, nu știu dacă știți, dar Constanța, în 2004, era pe locul 3 sau 4 din punct de vedere economic, astăzi se situează pe 11 sau 12 și este trist pentru că nimeni nu atrage atenția asupra acestui lucru. E nevoie de  proiecte speciale, iar noi, Partidul Ecologist Român, ne dorim să fim locomotiva, ca propunere si soluție pentru județul Constanța.

Care sunt principalele trei obiective pe care vi le-ați propus ca om politic?

Cred că cel mai important lucru pe care l-aș face ca om politic, ar fi de a declanșa o revoluție pentru oprirea sărăciei românilor. Chiar dacă latura principală a Partidului Ecologist Român este  ecologia, am dorit ca înainte de ecologie să vorbesc despre sărăcie, și voi găsi o soluție, de aceea am propus pensia minimă de 2.000 de RON fiecărui pensionar român, soluții pentru turism, mediul de afaceri, agricultură. Avem foarte multe proiecte viabile și care nu înseamnă bani din partea bugetului de stat, sunt doar niște soluții simple care pot aduce beneficii economiei naționale. Al doilea obiectiv este lupta împotriva birocrației, care ne omoară pe toți și nu în ultimul rând, concomitent să sprijinim mediul de afaceri, în special antreprenorii mici care au nevoie de susținere și care doresc să urmeze acest drum.

Reclama

Cât de implicat veți rămâne în domeniul afacerilor acum, după ce ocupați o funcție de conducere într-un partid politic?

Să știți că sunt și nu sunt implicat, adică implicarea mea se limitează la 3-4 luni pe an. În timp voi preda toate afacerile mele copiilor, care sunt mari, și am încredere că nu va fi nicio problemă pentru că le voi oferi toată experiența pe care o am, ca să le fie lor de folos. Un prieten mi-a spus că acum, intrat în politică trebuie să iau în vedere faptul că o să pierd bani și timp. Poate că voi pierde bani însă nu timp, pentru că timpul meu va fi de folos multor oameni, nu doar pentru mine. Da, voi fi prezent și sunt prezent, în fiecare săptămână merg prin țară , pentru că niciodată nu am făcut un lucru pe jumătate.

Sursa: Dobrogealive.ro

Reclama

Cultura

Sebastian Stan va juca rolul lui Donald Trump in filmul ”The Apprentice”

Publicat cu

pe

Sebastian Stan va juca rolul lui Donald Trump in filmul ”The Apprentice”. Filmul va spune povestea tanarului Trump, incepand cu perioada in care isi construia afacerea imobiliara din New York. Asta se intampla intre anii 1970 si 1980. Starului Marvel i se va alatura si actrita cu origini bulgare, Maria Bakalova, care va fi tanara Ivana Trump, fosta sotie a miliardarului american.

Nascut la Constanta, Sebastian Stan este deja un nume peste Ocean. Celebritatea a dobandit-o odata cu interpretarea rolului The Winter Soldier in Universul Marvel, dar si dupa ce l-a intruchipat pe tobosarul Tommy Lee, in filmul Pam si Tommy.

Potrivit Hollywood Reporter, filmul se concentreaza asupra lui Trump in perioada in care isi construia afacerea imobiliara in New York, intre anii 1970 si 1980.

”The Apprentice” este descris ca fiind o poveste care documenteaza inceputul unei dinastii americane si abordeaza teme precum puterea, coruptia si inselaciunea.

Reclama

Producatorii filmului ”The Apprentice” sunt Daniel Bekerman de la Scythia Films, Jacob Jarek de la Profile Pictures si Ruth Treacy de la Taylored Films. Sherman, Grant Johnson si Amy Baer, in asociere cu Kinematics a lui Mark Rappaport, sunt producatori executivi.
Printre alte roluri ale sale se numara filmul din acest an ”Dumb Money”, serialul Disney+ ”The Falcon and the Winter Soldier” si filmul bazat pe fapte reale ”I, Tonya” din 2017.

Strong a avut recent un rol castigator de premiu Emmy in serialul ”Succession” de la HBO si a jucat in filmul ”Armageddon Time” in 2022.

Bakalova este cunoscuta pentru filme precum ”Borat Subsequent Moviefilm” – pentru care a primit o nominalizare la Oscar – ”Bodies Bodies Bodies Bodies” si ”The Bubble”.

Reclama
Continua sa citesti

International

Armata austriaca se incalta din Romania!

Publicat cu

pe

Cu Schengen sau fara Schengen armata austriaca a ajuns sa se incalte cu bocanci produsi de o firma din Romania. Un val de indignare in mass-media din Austria asupra noilor bocanci ai soldatilor scoate la iveala ca desi e un model de bocanci dezvoltat local acestia sunt produsi in Romania.

Ministrul austriac al Apararii Klaudia Tanner le-a prezentat soldatilor austrieci noii bocanci care vor „creste performanta si pregatirea operationala a armatei”. In total, Bundesheer (Armata Federala) va primi 35.000 de bocanci intre 2023 si 2025, un contract care se ridica la 4.8 milioane de euro.

Bocancii au un aspect nou, fiind de culoare bej pentru a se asorta cu uniforma si sunt potriviti atat pentru sezonul rece, cat si pentru cel cald.

Bocancii au fost dezvoltati de o firma austriaca, dar sunt fabricati in Romania datorita costurilor mai reduse, potrivit Servus TV. O pereche costa aproximativ 137 de euro. Purtatorul de cuvant al Fortelor Armate austriece, Michael Bauer, a declarat ca a existat o licitatie la nivelul UE, dar nicio o companie nu ar fi produs bocancii la acest pret.

Reclama

„Unii „experti in incaltaminte” de la noi critica faptul ca noii bocanci ai Armatei Federale sunt produsi in Romania. Puteti numi, va rog, o companie care ar fi produs bocancii in aceasta cantitate si la acest pret in Austria?”, a spus Michael Bauer. Bauer a publicat o poza cu bocancii folositi de Fortele Armate austriece in ultimii 50 de ani. Cel bej, din stanga, este cel produs in Romania.

Continua sa citesti

Tehnologie

Google sterge conturile inactive incepand de vineri

Publicat cu

pe

Google a anuntat inca din luna mai ca incepand cu 1 Decembrie 2023 va sterge toate conturile inactive. Asa ca daca aveti un cont Google pe care nu l-ati mai folosit de ceva vreme? Daca vreti ca acesta sa nu dispara, ar trebui sa va conectati inainte de sfarsitul acestei saptamani.

Conform politicii actualizate a Google privind conturile inactive, pe care gigantul tehnologic a anuntat-o in luna mai, conturile care nu au fost folosite in ultimii doi ani ar putea fi sterse. Conturile considerate inactive vor fi sterse intr-o procedura etapizata incepand de vineri. Daca aveti un cont care risca sa fie sters, ar trebui sa fi primit mai multe notificari de la Google trimise la adresa de e-mail afiliata contului respectiv si la adresa de recuperare a acestuia (daca exista una).

Dar daca inca va mai ganditi la aceasta noua politica – si doriti sa va asigurati ca este salvat continutul dvs. de pe Google Drive, Docs, Gmail si altele – iata ce trebuie sa stiti. In anuntul din luna mai, Google a atribuit actualizarea conturilor inactive unor probleme de securitate. Conturile care nu au fost folosite de mult timp sunt mai susceptibile de a fi compromise, a declarat compania, mentionand ca aceste „conturi uitate sau nesupravegheate” au de obicei parole vechi, adesea nu dispun de autentificare cu doi factori si primesc mai putine verificari de securitate. Prin urmare, aceste conturi ar putea fi piratate si folosite pentru spam sau alte continuturi rau intentionate, precum si pentru furtul de identitate. Cel mai simplu mod de a va mentine activ contul Google (si, astfel, de a impiedica stergerea acestuia) este sa va conectati la el cel putin o data la doi ani.

Continua sa citesti

hot news