Ardelenii vorbesc rar, cumpătat, molcom şi doar dacă au cu adevărat ceva de spus. Nu bârfesc şi nu le e ruşine cu arhaismele şi ”culoarea”graiului lor.

Ţi-i drag să-i asculţi şi să desluşeşti rostul tradiţiilor lor vorbite. Şi „musai” să luaţi aminte. Regionalismele au dus la dezvoltarea graiului diferitelor zone din România. Ele ocupă locul central în seria ramificaţiilor teritoriale şi constitue faptele de limbă existente într-o anumită regiune.

 “În literatura română, regionalismele sunt folosite de scriitori în scop artistic, ele sunt o permanentă sursă de îmbogăţire a limbii literare. Utilizarea lor cu măsură şi măiestrie este admisă, chiar recomandabilă, dar abundenţa lor poate dăuna valorii artistice”, susţine prof. Univ. dr. Dumitru Draica, de la Facultatea de Litere din Oradea, pentru adevarul.ro

Regionalisme din Ardeal:

fedeu=capac

bolund=nebun

laibăr=haină ţărăneasc până în talie

gherbevos=fierul de la sobă

cios = paznic de hotar, pădurar,

şuşorcă = pănuşă, foi de ştiulete,

tenchi = porumb,

zádie= şorţ, catrinţă,

cotătoare = oglindă,

chefe = perie,

ciont = os,

badoc = bidon,

vas, budigăi = chiloţi,
lipideu = cearceaf,cocioane = piftie,

bendéu = burtă,

cinoş = chipeş, frumos,

nialcoş = cochet, elegant,

piscoş = murdar

barmoş=catifea