Acasă sport La un an de la preluarea mandatului de președinte al FR Șah,...

La un an de la preluarea mandatului de președinte al FR Șah, Vlad Ardeleanu anunță primul parteneriat extern al FR Șah cu Fédération Française des Échecs

18

La un an de la preluarea mandatului de președinte al FR Șah, Vlad Ardeleanu anunță primul parteneriat extern cu Federația franceză de Șah, semnat pe 7 decembrie în prezența Excelența Sa, doamna Laurence Auer, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Franței în România.

“În compania distinsei doamne ambasadoare, Laurence Auer și alături de omologul meu francez, marele maestru Eloi Relange, am pus baza unui parteneriat prin care cele două federații se vor susține reciproc în demersuri comune de a populariza șahul, în domeniul educației prin predarea șahului în școli, în domeniul sănătății pentru o alimentație sănătoasă pentru sportivi, în domeniul social pentru sprijinul integrării copiilor cu autism, dar și pentru a grăbi procesul de digitalizare”, a declarat Vlad Ardeleanu, președintele Federației Române de Șah, pentru care cel mai interesant este să înțeleagă în ce direcție alege să se îndrepte o federație matură de șah.

De exemplu, Federația Franceză de Șah, cu sprijinul companiilor private, are deja în implementare proiecte dedicate persoanelor în vârstă (exercițiul mental specific șahului este dovedit științific că menține agilitatea mentală a persoanelor ieșite la pensie) sau proiecte dedicate persoanelor cu autism. Un alt proiect interesant, care ar putea fi implementat și în România, ține de conștientizarea importanței alimentației sănătoase în rândul copiilor. Sub sloganul “mananci bine, joci bine”, Federația Franceză a invitat nutriționiști la evenimentele majore dedicate copiilor pentru a le explica beneficiile unei alimentații echilibrate.

“Am realizat că Federația Română de Șah trebuie să se comporte ca un ‘brand’ pe o piață liberă, competitivă. Trebuie să fie responsabilă și să se implice nu doar în sport, dar și în zona de educație, socială, de sănătate. Studiile recente arată că generațiile Millennials și Gen Z își îndreaptă atenția spre companii și consumă brand-uri care oferă ceva în schimb societății. Categoric oamenii pe care îi întâlnesc și îi observ implicați în fenomenul sportiv șahist fac asta atâta vreme cât și șahul le oferă ceva înapoi lor, dar și comunității din care fac parte”, a mai ținut să observe Ardeleanu.

În primul său an de când are o nouă conducere, dintre care președintele și vicepreședintele au formație de executivi și antreprenori – Vlad Ardeleanu, respectiv Andrei Diaconescu, FR Șah are alături companii precum Orange, One United Properties, Fundațiile Superbet și Nouă Ne pasă. De asemenea, FR Șah are ca parteneri instituționali tradiționali Ministerul Educației și Ministerul Sportului.

“În sport, ca și în business, pentru a performa pe termen lung ai nevoie de o bază solidă, o echipă puternică și o cultură organizațională cu focus pe înalta performanță. Fundația pe care am construit toate proiectele importante din acest an a fost asigurată în primul rând de familia Dragic prin Fundația Superbet, precum și alte persoane și companii care au crezut în noi”, a mai spus Ardeleanu.

Ceremonia de semnare a parteneriatului a fost încheiată cu un simultan între GM Alin Berescu, vicepreședinte al FR Șah cu GM Eloi Relange, președintele federației franceze.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos