Lance Armstrong, de sapte ori castigator al Turului Frantei, a anuntat joi ce inceteaza aparitiile sale in Justitie pentru a se apara de acuzatiile Agentiei Americane Antidoping (USADA). El a declarat din nou ca este nevinovat.
Faptul ca nu se mai apara ofera posibilitatea celor de la USADA sa obtina la tribunal o hotarare in care sa se arate ca fostul ciclist s-a dopat si sa ii anuleze toate cele sapte titluri din Turul Frantei. USADA l-a acuzat de dopaj pe parcursul perioadei 1999-2005. El nu a fost depistat niciodata pozitiv la vreun test anti-doping.
„Exista un moment in viata oricui in care trebuie sa spui ”destul, iar acest moment a venit pentru mine”, a declarat Armstrong. “In ultimul timp am fost urmarit in doua anchete penale, dar si intr-o actiune neconstitutionala a presedintelui USADA, Travis Tygar. Aceste acuzatii mi-au distrus viata persoanala si a familiei mele, dar si munca din cadrul fundatiei mele. Am ajuns in aceste zile sa fiu pus la pamant de acest nonsens”, a mai declarat sportivul.
Presedintele USADA a declarat ca Armstrong va fi deposedat de toate cele sapte titluri din Turul Frantei, el sustine ca detine probe care indica dopajul si ca zece fosti colegi din echipa lui Armstrong vor depune marturie despre folosirea substantelor dopante intre anii 1999 si 2005. USADA este o agentie creata de Congresul american in 2000. Acesta l-a acuzat oficial pe Armstrong in luna iunie 2012 de dopaj, in colaborare cu cu alti membri ai echipelor.
Alti cinci ciclisti au fost acuzati ca au consipirat cu Armstrong, pe o perioada de 14 ani, pentru a ascunde activitatea de dopaj. Printre acestia este si Floyd Landis, deposedat de titlul castigat la Turul Frantei. Acesta l-a acuzat pe Armstrong in 2010 nu numai ca a folosit substante dopante, dar ca i-a si invatat pe altii cum sa o faca fara sa fie prinsi.