Camera Deputatilor a adoptat in unanimitate, cu 248 voturi „pentru”, proiectul de lege privind conversia creditelor in franci elvetieni, din care a fost eliminat plafonul de 250.000 de franci elvetieni. Camera Deputatilor este decizionala, legea merge la promulgare.
„La articolele admise avem urmatorul text: conversia se realizeaza prin act aditional la contractul de credit la cursul de schimb de la data incheierii contractului. Costurile creditului convertit in lei vor fi negociate cu consumatorul, respectandu-se principiul bunei credinte si diligentele profesionale, astfel incat obligatiile de plata sa nu fie mai impovaratoare pentru consumator. Am considerat ca este bine sa insistam ca partile in speta si bancile si consumatorii sa mearga pe actul aditional, adica pe buna intelegere, numai in cazurile de exceptie sa mearga la instanta”, a explicat dimineata in plen vicepresedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.
Initiatorul proiectului, deputatul PSD Ana Birchall, a aratat ca parlamentarii au sansa sa puna capat unei crize sociale declansata in Romania in ianuarie 2015.
„Toti cei care au contracte in franci elvetieni s-au trezit cu ratele dublate sau triplate peste noapte fara vina lor. Am avut in vedere cand am introdus proiectul sa oferim romanilor sufocati de datorii sansa de a-si incepe o noua viata impreuna cu familiile lor. Toti cei care, peste noapte, s-au trezit cu ratele dublate sau triplate exclusiv din cauza fluctuatiilor de schimb valutar merita acest gest reparatoriu din partea noastra. Fac apel la dvs. sa nu politizam necazul lor si astazi sa dam un vot final pentru ca aceasta lege sa devina realitate”, a subliniat Birchall.