Maghiarii din Cluj au LUAT FOC! Vezi ce scrie pe placuta de la intrare in oras!

Primaria din Cluj-Napoca a instalat la una dintre intrările în oraş o plăcuţă cu mesaje de bun venit în şapte limbi.

Astfel, „Bine aţi venit în municipiul nostru” este scris, pe lângă limba română, şi în coreeană, engleză, franceză, germană, spaniolă şi rusă, dar nu şi în maghiară. Acest lucru a scandalizat minoritatea maghiară din Cluj-Napoca, iar fotografia cu intrarea respectivă în oraş a fost distribuită de sute de persoane pe reţelele de socializare în ultimele zile, inclusiv pe contul de Facebook al primarului Emil Boc, scrie citynews.ro.

„Vă lăfăiți dosurile în clădirile construite de maghiari şi sași, măcar din respect pentru ei ar fi trebuit scris şi în maghiară. Păcat că ați uitat cum își câștiga familia dumneavoastră pâinea la maghiarii din Răchiţele. Chiar nu puteați scrie şi în limba întemeietorilor oraşului?”, i-a transmis un clujean edilului. „Cât de ghiolban să fii să ai un oraș în care maghiarii sunt de secole și tu să treci numele orașului în toate limbile pământului, numai în maghiară nu?” sau „Domnule Boc, 20% din populaţia Clujului este de etnie maghiară. Se pare că aţi uitat treaba asta” sunt alte mesaje prin care Primăria este criticată pentru măsura luată.

cj

Reprezentanţii municipalităţii se apără şi spun că acea plăcuţă de intrare în oraş nu este una administrativă. Pe de altă parte, aceştia amintesc de hotărârea de Consiliu Local prin care s-a decis ca numele oraşului Cluj-Napoca să fie scris în cinci limbi la fiecare intrare în oraş, inclusiv în maghiară, iar după ce vor fi amenajate aceste intrări actuala plăcuţă de „bun venit” va dispărea.

De altfel, potrivit lui Emil Boc, în această perioadă se lucrează la proiectarea acestor intrări în oraş şi, în curând, numele municipiului va fi scris în română, germană, franceză, engleză şi maghiară. De menţionat şi că, săptămâna trecută, viceprimarul Anna Horvath şi preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Vakar Istvan, au semnat hârtii prin care şi-au dat acordul ca Primăria să fie dată în judecată pe tema amplasării plăcuţelor multilingve.

Sursa: realitatea.net