Mii de francezi, germani sau englezi spun ”acasa” Romaniei!

Deși suntem tentați să credem că majoritatea străinilor veniți în România sunt din țările mai sărace ale lumii, conform ultimelor statistici întocmite de Inspectoratul General penru Imigrări (IGI), mii de germani, francezi și italieni preferă siguranța de la noi în locul unei vieți amenințate de atentate din ce în ce mai des.

La ultimul ”recensământ” pe care ofițerii IGI l-au făcut la nivel național au aflat că România este ”acasă” pentru 110.393 de cetățeni străini veniți din toată lumea. Refugiați de prin țări din lumea a treia, măcinte de foamete și războaie și, deopotrivă, imigranți din state aflate la conducerea Europei, super-puteri care dau ora exactă în politică și economie, scrie libertatea.ro

În acest moment, 4.304 italieni, 1.412 germani și 1.293 de francezi trăiesc, oficial, în mai toată România. Ei s-au orientat, în funcție de pregătire, către industria textilă (croitorie) și cea mecanică, către zona de IT, dar pot fi găsiți și la conducerea unor firme ca directori sau ingineri, sau chiar în casele românilor de ai căror copii se ocupă din postura de guvernante. Orașele preferate sunt cele mari, dezvoltate, precum Bucureștiul, Timișoara, Constanța sau Cluj.

Lideri ai migranților veniți din state din afara Europei care au ca țintă România sunt cetățenii din Republica Moldova (13.400), turcii (7.613) și chinezii (5.554). Firește, acestea sunt cifrele oficiale, însă surse din cadrul IGI vorbesc despre comunități mult mai mari ai căror membri au intrat legal în țara noastră, dar nu s-au mai opcupat de reînnoirea actelor de ședere și de drept de muncă.