Acasă ACTUALITATE Ministrul demisionar din Guvernul Grindeanu a dezvaluit la CNN cum se iau...

Ministrul demisionar din Guvernul Grindeanu a dezvaluit la CNN cum se iau deciziile sub Dragnea: Daca s-a intamplat o data se va intampla si a treia oara!

153

Florin Jianu, fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, şi-a anunţat demisia din Guvernul Grindeanu pe pagina de Facebook, după ce a spus că se opreşte din activitatea guvernamentală pentru că aşa îi dictează conştiinţa, „iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume”.

URMARESTE-NE PE YOUTUBE

Vineri seara, el a fost invitat în emisiunea „Quest means business”, realizată de Richard Quest la CNN, unde a dat noi detalii despre ce s-a întâmplat în ședința de guvern în care s-a aprobat OUG pentru schimbarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.

”Realizator: Criza politică din România se adânceşte, în contextul în care Avocatul Poporului a înaintat acţiune în instanţă împotriva guvernului. Totul a pornit de la emiterea unei ordonanţe de către guvern, care, practic, dezincriminează o gamă largă de infracţiuni de corupţie. Protestatarii au umplut Piaţa Victoriei din Bucureşti, cea mai amplă demonstraţie de la înlăturarea regimului Ceauşescu. Ei cer ca decretul să fie abrogat, însă premierul a declarat că acest lucru nu se va întâmpla şi a făcut apel la calm. Ministrul român al comerţului şi mediului de afaceri a demisionat, pe fondul acestei controverse. L-am întrebat de ce a luat poziţie împotriva premierului, în privinţa noilor legi.

Florin Jianu: „Vreau să rămân în istorie ca un om corect, vreau să mă aflu de partea corectă a istoriei. Iar problema cu acest fragment de legislaţie – nu mă refer la chestiunea tehnică, pentru că, să fiu sincer, nu intră în aptitudinile mele tehnice – dar ce vă pot spune este că adoptarea unei legislaţii fără a informa, anterior, membrii guvernului, fără ca presa să fie prezentă şi aproape în mijlocul nopţii, nu este ceva corect.”

Realizator: Să înţelegem precis: principala dumneavoastră opoziţie este legea însăşi sau modul în care a fost adoptată?

Florin Jianu: „Principala mea opoziţie se referă la faptul că, atunci când vine vorba despre politică, vorbim despre sentimente. Iar dacă faci aşa ceva, după cum v-am spus, fără prezenţa presei, în miezul nopţii, fără a informa şi aşa mai departe, te poţi aştepta, pe de o parte, ca toată lumea să fie nemulţumită, nu numai unele persoane, ci toată lumea va fi nemulţumită. Pe de altă parte, nu te poţi aştepta la un viitor mai bun, pentru că, dacă s-a întâmplat o dată, se poate întâmpla din nou şi a doua oară. ”

Realizator: Cât de mult scăzuse nivelul corupţiei în România şi care sunt riscurile acum, ca rezultat al acestor legi noi?

Florin Jianu: „Sunt sigur că România este o ţară stabilă, puteţi vedea din ceea ce s-a întâmplat în economie, în anii anteriori şi sunt sigur că vom rămâne o ţară stabilă, în viitor. Cu ajutorul populaţiei, cu ajutorul tuturor celor care vor să traiască liber şi să avem o economie stabilă, va fi un loc în care investitorii se pot gândi să vină cu investiţii sigure.”

Realizator: În cele din urmă, dacă guvernul nu dă înapoi şi se pare că nu va face asta, iar dacă modificările nu sunt făcute, aţi cere partenerilor dumneavoastră europeni din Uniunea Europeană să adopte măsuri împotriva guvernului român pentru acest lucru?

Florin Jianu: „Nu, nu va fi cazul. Cred că soluţia se află în interiorul României.””, a fost schimbul de replici dintre cei doi.

Articolul precedent”Doua state, aceiasi hoti!”. Bulgarii si moldovenii anunta PROTESTE DE STRADA in semn de sustinere pentru lupta anticoruptie din Romania!
Articolul următorFiica lui Adrian Tutuianu, seful PSD al Comisiei SRI, dupa ce a primit de la tati un post caldut in MAE: Mi-e scarba de PROTESTATARI!