Cultura
O echipa internationala de cercetatori a descoperit originea poporului roman: Suntem de 50.000 de ani aici!

S-a demonstrat pe baza unor cercetări arheogenetice că strămoşii românilor au sosit pe teritoriul României de astăzi în urmă cu 50.000 de ani. Despre descoperirea ştiinţifică, potrivit căreia doar 20% din genomul poporului român de azi este de origine dacică, medicul profesor Mihai G. Netea a scris şi o carte în care stabileşte că este posibil ca popoarele român şi maghiar să fie înrudite, deşi noi am pătruns în Bazinul Carpatic doar în evul mediu, transmite publicația pro-guvernamentală Magyar Nemzet, citată de Rador.
Cartea intitulată „Istoria genetică (incompletă) a românilor” a apărut recent în îngrijirea Editurii Humanitas, tulburând profesiunea istoricilor. Nu există probleme privind surpriza bazată de analizele ADN, întrucât şi în Europa Occidentală apar în ultima vreme duzini de volume cu un obiect similar.
Cu toate acestea, apariţia din România ar putea constitui, parcă totuşi, o reacţie la cercetările arheogenetice ale Institutului de cercetare a maghiarimii. Autorul, Mihai G. Netea un este un debutant: conduce una din secţiile de medicină internă ale Centrului Medical al Universităţii catolice Radboud din Nijmegen şi a fost distins în 2016 cu Premiul Spinoza – „premiul Nobel olandez”.
Portalul Contributors.ro a publicat la 20 iunie un interviu cu cercetătorul originar din Cluj, în care reporterul iniţiază discuţia întrebându-l pe medicul profesor dacă s-a gândit când a început să scrie cartea şi la faptul că mulţi pun genetica în slujba ideologiilor. Netea răspunde că aşa este, desigur, dar genetica bazată pe analiza ADN are avantajul de a da rezultate clare fără a lăsa spaţiu şi interpretărilor subiective. Deci pot fi chiar instrumente ale luptei împotriva credinţelor eronate şi ale tezelor deja înrădăcinate. Între altele faţă de cele care interpretează istoria drept o ideologie (Gândindu-se evident la justificarea unor scopuri politice).
Când, în urmă cu 20 de ani, au demarat cercetările ADN ale descoperirilor arheologice, deci cercetarea oaselor, imunologul român care trăia în Olanda a contactat muzeele din Cluj şi Craiova, respectiv Institutul antropologic de la Bucureşti, considerând că din punct de vedere genetic Balcanii sunt mai interesanţi decât Germania, Scandinavia şi regiunea central-europeană, mai ales că marile valuri de migranţi sosite în Europa din Africa şi Orientul Apropiat au traversat şi Peninsula Balcanică. Netea a dorit să obţină ca cercetările să fie extinse şi la poarta Europei, în interpretarea sa asupra Peninsulei Balcanice, respectiv a estuarului Dunării.
Intenţia sa era extinderea cercetărilor şi asupra porţii Europei, în accepţia sa asupra Peninsulei Balcanice şi a estuarului Dunării. Colaboratorilor din instituţiile cărora li s-a adresat, li s-au adăugat se pare şi specialişti spanioli şi suedezi în calitate de parteneri la această întreprindere.
Colaborarea s-a soldat cu numeroase publicări ştiinţifice. Este vorba despre grupul de cercetători care a oferit pentru prima oară descrieri amănunţite bazate pe analiza ADN a unor mostre de oase aparţinând unor oameni europeni care au trăit în urmă cu 36.000 de ani. Paralel membrii echipei au studiat şi populaţia română a zilelor noastre pentru a putea efectua comparaţiile necesare privind formularea concluziilor finale.
Au ajuns la concluzia că din punct de vedere genetic românii – indiferent în ce regiune geografică a ţării ar trăi – sunt omogeni: există puţine deosebiri între cei din Transilvania şi cei din Ţara Românească. În acelaşi timp s-a demonstrat şi că între români şi popoarele care trăiau în jurul lor există o serioasă asemănare genetică, ca de exemplu şi printre maghiari.
Ceea ce ne deosebeşte este limba şi cultura. Întrucât limba maghiară a apărut în Europa cu mai multe mii de ani mai târziu faţă de limbile indo-europene, am putea crede – afirmă Netea – că genetica maghiarilor deferă de cea a celor dom jurul lor. Dar nu este aşa. Din punct de vedere genetic suntem înrudiţi cu vecinii noştri, iar populaţia maghiară şi română este în opinia sa foarte apropiată din acest punct de vedere.
Specialistul român a găsit şi dovezi, potrivit cărora baza genetică a populaţiilor europene până la paleolitic este deosebit de puternică.
Migraţia popoarelor din evul mediu – inclusiv venirea maghiarilor – nu a putut modifica prea multe în privinţa acestei situaţii. Ceea ce s-a întâmplat, a fost doar că noii veniţi „i-au forţat” pe cei care trăiau aici să le vorbească limba, respectiv să impună după plac şi folosirea denumirii ţării fondate de ei. Drept exemplu Netea i-a menţionat pe bulgari care în loc să-i fi acceptat pe slavii care trăiau pe teritoriul Bulgariei de azi, i-au oprimat pe aceştia şi pur şi simplu ei au devenit şi cei ce le-au stabilit numele.
În schimb, nu şi-au modificat bagajul genetic. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă de fapt că, potrivit teoriei lui Netea, în urma cu 2.000 de ani timpul s-a oprit şi nu s-a mai întâmplat nicio schimbare de luat în seamă pe harta genetică a Europei. Din acest motiv românii de astăzi, ai căror strămoşi trăiau, în opinia sa, deja de 50.000 de ani pe teritoriul României de astăzi, nu au gene asiatice.
Deşi în decursul timpurilor soseau din Asia diferiţi migranţi cu intenţii de ocupare de teritorii – cum ar fi huni, avari, maghiari şi bulgari – acest lucru nu a contat, deoarece numărul lor era nesemnificativ şi au fost rapid asimilaţi. Cumanii – ale căror nume personale şi denumiri de localităţi s-au păstrat până astăzi în rândul românilor şi, respectiv, maghiarii au sosit de asemenea cu gene asiatice, dar în doar 300 de ani s-au asimilat cu popoarele pe care le-au cucerit fără a fi exercitat asupra acestora o influenţă esenţială.
Netea nu se mulţumeşte doar cu atât, mai face un pas şi susţine că strămoşii românilor au fost acei imigranţi care l-au schimbat în Europa pe omul din Neanderthal. Cu alte cuvinte: strămoşii românilor au intrat în Europa Centrală venind din Africa în urmă cu 50.000 de ani şi s-au amestecat aici, fireşte, cu omul „modern” care însă s-a dovedit a fi mai slab mai ales
în privinţa luptei împotriva diferitelor epidemii şi boli.
Selecţia naturală şi-a manifestat puterea, ceea ce în opinia specialistului este identică cu ideea că strămoşii românilor l-au învins pe Homo sapiens-ul din Neanderthal care a dispărut după aceea de pe scena istoriei.
Aici intervine în narativ teoria continuităţii daco-romane cu mici modificări faţă de forma cunoscută. Netea afirmă că dacii, care au apărut în regiune în epoca bronzului şi vorbeau o limbă indo-europeană, au dat doar 20% din genomul românilor, în schimb au un rol în formarea limbii române care s-a născut pe malul nordic şi sudic al Dunării împletindu-se cu latina vorbită de romani.
Deci fluviul nu a constituit o linie de demarcaţie în etnogeneza românilor, dimpotrivă, era mai degrabă o coloană vertebrală a acesteia.
Acestui proces aflat într-o evoluţie pozitivă i-a pus capăt migraţia popoarelor despre care s-a vorbit. Cursul istoriei nu a fost mânat în altă direcţie mai mult de către huni şi goţi, deoarece aceştia nu reprezentau un deranj exceptând faptul că o parte din populaţia indigenă a fugit de ei în munţi, iar o altă parte, aromânii de mai târziu, s-au retras până în Grecia, ci mai degrabă de slavii care au năvălit ulterior şi care au modificat, asemenea unui buldozer, şi cel mai vechi popor al Europei, românii.
În cele din urmă poporul român de astăzi s-a format în Transilvania, Oltenia, Muntenia de vest şi în zona dunăreană sudică a Munteniei. Moldova şi partea estică a Valahiei a fost populată de români abia după aceea, în mod treptat.
Desigur, nu este cert că etnogeneza română a evoluat tocmai aşa, deoarece Netea nu este istoric şi de aceea îşi şi cere scuze de mai multe ori pe parcursul interviului dacă nu a prezentat episoadele istorice conform realităţii, dar a garantat că în ce priveşte aspectul genetic acesta este foarte exact şi nu poate fi pus la îndoială.
Sursa: Magyarnemzet / Rador/ Traducerea: Imola Stănescu
Cultura
Sebastian Stan va juca rolul lui Donald Trump in filmul ”The Apprentice”

Sebastian Stan va juca rolul lui Donald Trump in filmul ”The Apprentice”. Filmul va spune povestea tanarului Trump, incepand cu perioada in care isi construia afacerea imobiliara din New York. Asta se intampla intre anii 1970 si 1980. Starului Marvel i se va alatura si actrita cu origini bulgare, Maria Bakalova, care va fi tanara Ivana Trump, fosta sotie a miliardarului american.
Nascut la Constanta, Sebastian Stan este deja un nume peste Ocean. Celebritatea a dobandit-o odata cu interpretarea rolului The Winter Soldier in Universul Marvel, dar si dupa ce l-a intruchipat pe tobosarul Tommy Lee, in filmul Pam si Tommy.
Potrivit Hollywood Reporter, filmul se concentreaza asupra lui Trump in perioada in care isi construia afacerea imobiliara in New York, intre anii 1970 si 1980.
”The Apprentice” este descris ca fiind o poveste care documenteaza inceputul unei dinastii americane si abordeaza teme precum puterea, coruptia si inselaciunea.
Producatorii filmului ”The Apprentice” sunt Daniel Bekerman de la Scythia Films, Jacob Jarek de la Profile Pictures si Ruth Treacy de la Taylored Films. Sherman, Grant Johnson si Amy Baer, in asociere cu Kinematics a lui Mark Rappaport, sunt producatori executivi.
Printre alte roluri ale sale se numara filmul din acest an ”Dumb Money”, serialul Disney+ ”The Falcon and the Winter Soldier” si filmul bazat pe fapte reale ”I, Tonya” din 2017.
Strong a avut recent un rol castigator de premiu Emmy in serialul ”Succession” de la HBO si a jucat in filmul ”Armageddon Time” in 2022.
Bakalova este cunoscuta pentru filme precum ”Borat Subsequent Moviefilm” – pentru care a primit o nominalizare la Oscar – ”Bodies Bodies Bodies Bodies” si ”The Bubble”.
Cultura
Andrei Plesu: „Cand vad acum cum arata profesorii si elevii din multe licee, nu ma mai mir ca lucrurile merg cum merg”

Scriitorul Andrei Plesu deplange modul in care a ajuns scoala romaneasca si crede ca educatia se indreapta intr-o directie total gresita. Intr-un interviu acordat pentru publicatia online spotmedia.ro, ca nu se mai mira ca ”lucrurile merg cum merg”, cand vede cum arata profesorii si elevii din multe licee, remarcand si ca ”exista o tendinta de menajare bezmetica a elevului, in asa fel incat el sa n-aiba nicio obligatie si nicio aspiratie”.
”Eu am facut un liceu din Bucuresti care a fost, din punctul meu de vedere, formidabil, liceul Spiru Haret, care avea profesori de nivel universitar. Cand vad acum cum arata profesorii si elevii din multe licee, nu ma mai mir ca lucrurile merg cum merg. Este si o tendinta globala, un ministrul finlandez a spus ca trebuie sa facem o reforma, in asa fel incat copiii sa mearga la scoala ca sa se joace, sa nu mai mearga crispati ca sa ia note si sa aiba concurenta. Trebuie sa mearga asa cum se duc la joaca. L-am intrebat pe cel care-mi explica asta: si atunci cand vor sa se joace, unde se mai duc?”, afirma Andrei Plesu in interviul acordat Spotmedia.ro.
In opinia sa, ”exista o tendinta de menajare bezmetica a elevului, in asa fel incat el sa n-aiba nicio obligatie si nicio aspiratie”. ”Sa stea cuminte acolo si sa faca ce vrea el, fiindca asa se formeaza un om cu adevarat independent. Nu trebuie sa invete, sa stie, sa ajunga la competente”, declara Plesu.
Cultura
Fa-ti Duminica speciala! Vezi teoria „zonelor albastre” si povestea celor care au gasit secretul longevitatii

Un studiu demografic realizat de Jani Pes si Michael Pulan, publicat in 2004, ce pornea de la Sardinia a ajuns o veritabila cercetare si ulterior documentar. Subiectul urmareste cele cinci locuri unde oamenii pot atinge linistiti varsta de 100 de ani. Acum poti vedea acest documentar si pe Netflix sub titlul „Live to 100: Secrets of the Blue Zones”
Aceste zone sunt denumite „zonele albastre” si au produs o adevarata isterie mondiala. Cinci locuri de pe pamant se califica pentru a oferi oamenilor posibilitatea sa treaca bine peste 100 de ani, in proportie covarsitoare.
Acestea sunt in:
Sardinia in Italia
Ilaria in Grecia
Nicoia in Costa Rica
Ochinaua in Japonia
Loma Linda in California
Scriitorul american Dan Buettner a adus mai departe acest studiu si a publicat o carte privind zonele albastre, propunand introducerea pe lista si al celorlalte patru.
Insa povestea care a facut inconjurul lumii este cea a lui Stamatis Moraitis, locuitor aproape toata viata sa in suburbiile din New York si Florida. La 66 de ani primise un diagnostic nemilos, cancer pulmonar in stadiu terminal, doctorii spunandu-i ca mai are sase, maximum noua luni de trai. Nascut in Grecia, a decis sa se mute cu sotia in insula Icaria, fiindca voia sa fie ingropat alaturi de stramosii sai langa mare. Doar ca ajuns in mica insula aflata intre Grecia si Turcia s-a petrecut un adevarat miracol si a ajuns sa traiasca inca peste 30 de ani.
Daca acasa nu mai putea nici sa respire, pe insula greceasca treptat a inceput sa se simta mai bine si nu doar sa respire usor, dar sa se si ridice si sa se deplaseze fara mare efort.
Asa ca nu a mai stat sa-si astepte sfarsitul si s-a apucat de gradinarit si sa se bucure de viata. A pus vita de vie, apoi diverse culturi de fructe, legume si maslini. Ba chiar se urca singur pe scara si culegea struguri, inclusiv cu cateva zile inainte sa moara, in 2013, la varsta de 98 de ani.
Dan Buettner l-a intalnit in calatoria sa pentru cercetarea zonelor albastre, plus altii, asa-numiti centenari, cu povesti fabuloase. Le-a publicat si a incercat sa le descifreze secretele, vrand sa reproduca cheia zonelor albastre si in alte parti ale Americii.
Desigur ca exista si voci care contesta teoria zonelor albastre. Dan Buettner crede insa ca exista un secret, un model si ca poate fi replicat in zone linistite, aproape de mare.
Astfel, Dan Buettner a creat o lista pe care o numeste „Cele 9 puncte putere”, prin care fiecare isi poate prelungi viata
1. Misca-te natural
2. Gaseste-ti un scop in viata
3. Cauta metode de a te elibera de stres
4. Urmeaza regula celor 80%
5. Adauga in alimentatie mai multe plante si legume
6. Bea un pahar de vin la ora 17:00
7. Practica recunostinta si rugaciunea
8. Pune-i pe cei dragi pe primul loc
9. Gaseste-ti tribul potrivit
Nu uita: nu iti poti alege familia, dar iti poti alege prietenii. Gaseste-ti prieteni care sustin comportamentele sanatoase
Si chiar daca poate ca in cele cinci traditionale zone albastre o actiona si ceva supranatural, mistic de la Dumnezeu, Dan Buettner este sigur ca formula sa poate imbunatati viata oricui si sa o prelungeasca.
-
Bucuresti5 zile in urma
Primaria Sectorului 6 olimpica la achizitii viteza! Zeci de achizitii directe intr-o ora cu aceeasi firma!
-
Economie2 săptămâni in urma
Educatia vine din familie! Peste jumatate din romani au invatat comportamentul responsabil din familie
-
Sibiu3 săptămâni in urma
Trei pakistanezi, principalii suspecti pentru moartea afaceristului sibian Adrian Kreiner
-
Comentariul zilei4 săptămâni in urma
Vasile Banescu despre cazul „Lasconi”: O mostra de invincibila ignoranta si de ermetic analfabetism
-
Arad3 săptămâni in urma
Asasinatele la comanda iau amploare in Romania! Anchetele bat pasul pe loc!
-
Sibiu2 săptămâni in urma
Noi piste in crima de la Sibiu. Pakistanezii erau de fapt un infractor roman din Belgia!
-
Stirea zilei4 săptămâni in urma
Cat de degradata e societatea romaneasca? Fiica Lasconi isi cearta mama celebra pentru ca a spus DA la referendumul pentru familie!
-
Salaj3 săptămâni in urma
Din teatrele de operatiuni in pietele de zarzavaturi: Ciuca ia pulsul electoratului la fel ca Ciolacu