Acasă Infotrafic O soferita din Ucraina a provocat un accident cu 6 victime aproape...

O soferita din Ucraina a provocat un accident cu 6 victime aproape de Valea Oltului

163

Şase persoane, între care şi o femeie din Ucraina, au fost rănite marţi după-amiază în urma coliziunii a două autoturisme cu un autocamion, pe DN7, în dreptul localităţii Bujoreni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, femeia din Ucraina, care se afla singură într-una dintre maşinile implicate în accident şi se îndrepta către Bulgaria, a suferit leziuni uşoare care nu au necesitat internarea la spital, iar dintre celelalte cinci victime, toate de naţionalitate română, trei au fost preluate şi transportate la UPU pentru îngrijiri medicale.

„În autoturismul cu număr de Ucraina se afla o persoană de sex feminin, cu cetăţenie ucraineană. Aceasta a fost evaluată de un echipaj SAJ, suferind leziuni minore. Persoana nu a solicitat îngrijiri medicale, dar a solicitat cazare pentru un interval de şase ore până la reluarea deplasării către destinaţia finală. Alte cinci victime de naţionalitate română au fost evaluate, trei dintre acestea necesitând transportul la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Traficul rutier în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers circa o oră şi jumătate, pentru a permite poliţiştilor să facă cercetări şi să stabilească cu exactitate condiţiile şi împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos