Andrei Pleșu a amendat o afirmație a Președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, catalogând-o drept o aroganță ofensatoare. Invitat să comenteze numirea lui Dragoș Tudorache în funcția de Ministru de Interne, Tăriceanu a afirmat zilele trecute că acesta este „un nimeni„. „N-am auzit de el (…), nu este o persoană cunoscută.”

Drept consecință, Andrei Pleșu a semnalat mai multe nereguli privitoare la declarația înaltului demnitar, într-un articol scris pentru Adevărul, „în speranţa că dl Tăriceanu se va strădui mai mult, în viitor, să gîndească (atît cît se poate…) înainte de a-şi lăsa gura să vorbească singură”. Acesta vorbește despre rezervare și bun simț, calități pe care orice funcționar de rang înalt ar trebui să le dețină și să le aplice când își expune părerile, evocând „gura slobodă” a fostului premier.

Pleșu comentează și confuzia lui Tăriceanu dintre valoare și notorietate:

„Dl Tăriceanu pare să creadă că a „fi cunoscut” e o dovadă de excelenţă. Fiecare dintre noi „cunoaştem” o mulţime de doamne şi domni (de la televizor, din parlament, din presă) a căror insignifianţă e definitivă, a spus Andrei Pleșu.

Comparându-i pe cei doi oameni politici, Andrei Pleșu ajunge la o concluzie stingheritoare, balanța atârnând în favoarea lui Dragoș Tudorache, care a lucrat ca expert în mai multe servicii ale Comisiei Europene și în administrația ONU pentru Kosovo, în timp ce Tăriceanu a fost mai mult „reprezentativ: poză bună, haine șic”.

„Ideea că cei despre care „n-am auzit“ eu trebuie evacuaţi prompt din competiţie e cam ţanţoşă… Cînd dl Tăriceanu a intrat în politică nu auzise nimeni de el (în afară, poate, de publicul revistelor de modă). Ca să nu spun că sunt gata să-i propun oricînd exigentului şef de Senat o listă de nume importante din diverse domenii, de care cu siguranţă domnia sa „n-a auzit“ niciodată, ocupat cum e cu automobilele, motocicletele şi treburile ţării”, a adăugat Pleșu.

„Continui să insist pentru efortul de a nu lăsa gura să vorbească de una singură, ca şi pentru prudenţa de a nu face politică fără intuiţie politică, fără doctrină, preferînd loialităţi de circumstanţă, loialităţii – nobile – a tradiţiei liberale.” a încheiat Andrei Pleșu articolul.