Primul interviu acordat de Principele Nicolae dupa DEZMOSTENIRE! Atacuri dure la adresa Casei Regale si a Principesei Margareta!

Jurnalistul Ion Cristoiu a reușit un interviu eveniment cu fostul principe Nicolae, cel care a fost dezmoștenit, anul trecut, de către Regele Mihai. Nicolae lansează atacuri dure la adresa Casei Regale, îndeosebi a Principesei Moștenitoare Margareta, dar chiar și a mamei sale, cu care spune că se află în relații reci. Nicolae a vorbit despre momentul dezmoștenirii, despre relația sa cu mama copilului său, dar și despre relația cu Regele Mihai

 – În presa noastră s-a dat știrea că ați fost în Elveția să-l vedeți pe Bunicul grav bolnav. Așa e? Dacă da, spuneți mai mult despre acest moment. Au venit și alți membri ai Familiei Regale?

– De ceva vreme au tot circulat în presă multe zvonuri despre mine şi am sesizat că au apărut şi mai multe conturi cu numele meu pe platformele de socializare. Aici s-au făcut presupuneri despre ceea ce s-a întamplat în viaţa mea în ultimul an şi despre modul în care ar fi decurs relaţia mea cu Regele după retragerea titlului. Ce vă pot spune cu exactitate este faptul că nu am reuşit să-mi întâlnesc bunicul la începutul anului, atunci când am făcut o călătorie în Elveţia, tocmai pentru a-l vedea, deoarece nu mi s-a permis.

– Potrivit Comunicatului din 10 august 2015, vi s-a retras titlul de Alteță Regală. Asta mă pune în încurcătură. Cum să vă spun? Domnul Nicolae? Cum vă spun prietenii acum și cum vă spuneau înainte de 10 august 2015?

– Am fost şi voi rămâne Nicolae. Prietenii mi-au spus mereu pe nume şi uneori neam dat porecle în glumă, aşa cum fac prietenii apropiaţi. Aşa cum vă spuneam, şi înainte de a fi numit principe am fost omul Nicolae. Nu înţeleg de ce prietenii mei ar trebui să mă strige altfel!

– Momentul 10 august 2015 a stârnit multe zvonuri în presă și în opinia publică. Care dintre ele vi s-a părut cel mai gogonat?

– De-a lungul timpului prin presă au circulat multe informaţii, dar timpul a dovedit în final că au rămas doar zvonuri.

– Zvonurile își au cauza în lipsa de transparență care definește acest moment. Nu credeți că era nevoie de mai multe explicații din partea Casei Regale? Mai ales că, ulterior, au apărut declarații potrivit cărora excluderea a avut loc cu asentimentul dvs.

– Nu mă pot pronunţa în numele Casei Regale, deoarece a fost decizia şi strategia lor, dar pot spune că revocarea titlului meu a fost la fel de mult o surpriză pentru mine cât a fost şi pentru public. Nu a existat niciodată o discuţie între mine şi Rege pe această temă, înainte de a mă exclude din succesiune şi de a-mi revoca titlul. Mi s-a cerut să mă întorc din vacanţă şi, în dimineaţa zilei de 10 august, am aflat ce se discutase şi se hotărâse cu 10 zile înainte, în absenţa mea. După cum am mai spus, hotărârea de a-mi revoca titlul şi de a mă exclude din linia de succesiune fusese luată deja. Nu a contat dacă eu sunt de acord cu această decizie sau nu.

– Ce a schimbat în viața dumneavoastră momentul 10 august 2015?

– Sunt foarte norocos că am prieteni care mi-au fost alături, continuă să-mi fie alături şi care mi-au oferit ajutorul în momentul respectiv, când viaţa mea s-a schimbat total. Schimbările au presupus luarea unor decizii cu privire la un loc de muncă, un loc în care să trăiesc, unde să pot munci, unde să îmi pot desfăşura viaţa mai departe, şi unde pot avea o viaţă socială normală, firească. Nu mi-e ruşine să recunosc că evenimentele au avut un impact emoţional asupra mea şi a sănătăţii mele, întrucât tot ceea ce am creat sau am făcut ca principe a fost cu mult devotament, multă implicare şi dăruire.

Citeste interviul complet pe evz.ro