Acasă ACTUALITATE Propunere marca PNL: TVA-ul la produsele derivate din lemn să scadă de...

Propunere marca PNL: TVA-ul la produsele derivate din lemn să scadă de la 19% la 5%

Parlamentarii PNL au depus un amendament care prevede reducerea TVA de la 19% la 5% pentru peleți din lemn, brichete din lemn, inclusiv vreascuri, ramuri și butuci, astfel încât cei care folosesc pentru încălzire astfel de produse să beneficieze de prețuri mai mici cu aproximativ 14% (peste 3 milioane de gospodării din toată țara se încălzesc cu lemne de foc sau produse derivate din lemn).

Proiectul a primit aviz pozitiv în cadrul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților și urmează să primească raport în cadrul comisiilor de specialitate, iar mai apoi votul final în plenul Camerei Deputaților.

„Continuăm să venim în sprijinul românilor pentru a trece peste această iarnă. Peste 3 milioane de gospodării din toată țara se încălzesc cu lemne de foc sau produse derivate din lemn, precum peleți sau brichete din lemn.

Cu sprijinul colegilor din PNL, am depus un amendament care prevede reducerea TVA de la 19% la 5% pentru peleți din lemn, brichete din lemn, inclusiv vreascuri, ramuri și butuci, astfel încât cei care folosesc pentru încălzire astfel de produse să beneficieze de prețuri mai mici cu aproximativ 14%.

Proiectul a primit aviz pozitiv în cadrul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților și urmează să primească raport în cadrul comisiilor de specialitate, iar mai apoi votul final în plenul Camerei Deputaților.

Le mulțumesc colegilor din PNL pentru sprijin și sper ca proiectul și amendamentul să fie susținute și de colegii deputați din celelalte grupuri parlamentare” a declarat deputatul și președintele PNL Buzău, Gabriel Avramescu.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos
Articolul precedentReputat jurnalist prezinta cele 15 motive pentru care Austria face jocurile lui Putin in relatia cu Romania!
Articolul următorPremierul Nicolae Ionel Ciucă: ”Anul viitor vom avea o creștere semnificativă a bugetului alocat investițiilor: 7,2%”