Acasă ACTUALITATE Putin, ordin către țară: ”Să asigurăm în timp util forțele noastre armate...

Putin, ordin către țară: ”Să asigurăm în timp util forțele noastre armate cu tot ceea ce este necesar”

177

Nu sunt necesare unele măsuri extraordinare pentru a oferi armatei ruse absolut totul de ce are nevoie, este necesar doar să se desfăşoare o activitate coordonată, definindu-se clar indicatorii cantitativi și unele date specifice de livrare a unei producţii necesare, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, în cadrul reuniunii de joi cu membrii Consiliului de coordonare, din cadrul Guvernului rus, responsabil de aprovizionarea nevoilor Forțelor Armate Ruse, relatează Rador.

„Am convenit că nu este necesar să introducem unele măsuri extraordinare. Nu este nevoie să facem aşa ceva”, a mai spus el la reuniunea cu membrii Consiliului de coordonare din cadrul Guvernului rus.

„Dar este necesar să stabilim o activitate clară, calitativă, bine coordonată, fapt care în general este util, iar în această situație este pur și simplu necesar să asigurăm în timp util forțele noastre armate cu tot ceea ce este necesar în timpul operațiunii militare speciale”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin a remarcat că pentru fiecare direcţie de activitate a consiliului ar trebui ca obiectivele să conțină programe clare privind livrarea producției și date cu privire la livrare.

„Trebuie să folosim ceea ce se întâmplă de fapt în viața reală pentru a sprijini tehnologiile, care au perspective promițătoare, dar și producția industrială. Trebuie făcut acest lucru în cadrul volumelor stabilite, a unităților strict convenite, cu respectarea datelor de primire a produselor de către cei care ar trebui să folosească aceste produse”, a explicat el.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos