Dosar
Putina lume stie ce meserie are noul premier al Romaniei: „Ciolacu a fost somer pana la 37 de ani. Ar merita un monument al imposturii”

Valeriu Nicolae, „vanatorul de impostori”, a documentat in detaliu trecutul profesional al noului prim-ministru al Romaniei, Marcel Ciolacu. „Seful PSD, asa-zis brav luptator la Revolutie, cu o cariera dubioasa, cu prieteni si parteneri de afaceri si mai dubiosi, dar si cu nepoti suspect de norocosi, domnul Ciolacu ar merita un monument al imposturii”, sublinia Nicolae.
„Seful PSD-ului a fost conform CV-ului somer pana la 37 de ani. A facut tarziu si cu greu o batjocura de facultate pe bani. Singura lui activitate pana la 37 de ani a fost sef la tineretul PSD-ist din Buzau si consilier la Primarie si Consiliul Judetean. In toata cariera lui a muncit in privat pentru 13 luni, timp in care a fost o absoluta catastrofa. Faimos pentru legaturile cu un terorist Omar Hayssan si pentru pozitia de pupincurist si vaslas a lui Dragnea a trait in rest numai din sinecuri politice intr-unul dintre cele mai corupte si sarace judete din tara”, scria Valeriu Nicolae in 2020.
In 2022, cand a lansat „Integritate pe bune”, Nicolae a prezentat mai multe detalii despre trecutul lui Marcel Ciolacu.
Revolutie
Marcel Ciolacu are certificat de revolutionar, desi tatal domnului Ciolacu a avut o functie foarte importanta in armata Republicii Socialiste Romania. Este „luptator remarcat pentru fapte deosebite”. Nu e gluma, preacinstitul presedinte al PSD, amicul de vanatoare al teroristului Hayssam si mandrul vaslas al fostului puscarias Dragnea a luptat „remarcabil” la revolutie in Buzau, unde au murit 25 de oameni.
Marcel Ciolacu a declarat ca si-a mobilizat colegii de fabrica sa iasa in fata consiliului judetean al PCR si ca a aparat „Palatul Comunal al municipiului”. Nu exista niciun document din care sa reiasa ca Palatul Comunal din Buzau ar fi fost atacat de cineva. Din CV-ul domniei sale lipseste fabrica unde a lucrat.
Ad
Cercetatorii de la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) au declarat repetat ca ascunderea locului de munca din CV-urile politicienilor poate fi o tactica pentru a evita deconspirarea lor ca fosti turnatori la Securitate sau la Militie. 218 certificate de revolutionar au fost anulate numai in 2021 pentru ca cei care le obtinusera s-au dovedit a fi fost fosti colaboratori ai Securitatii. Despre fraudele cu certificate de revolutionar, presa a scris in mod repetat.
In 2019, Marcel Ciolacu a avut tupeul sa depuna o cerere pentru a fi recunoscut ca „luptator cu rol determinant”, lucru care aduce o indemnizatie lunara de peste 2.000 de lei. De ce a crezut domnul Ciolacu ca apararea unei cladiri care nu a fost atacata de nimeni a fost un lucru „determinant” la revolutie este o intrebare la care domnul Ciolacu nu are cum sa aiba un raspuns de bun-simt.
Educatie
Presedintele PSD a terminat una dintre cel mai slab cotate facultati particulare din Romania, facultate care a fost in centrul unui scandal imens legat de diplome false in 2010 – Universitatea Ecologica. Facultatea nu avea autorizatie de functionare la momentul in care domnul Ciolacu a inceput-o si a primit o licenta de functionare provizorie abia pe 28 iulie 1995, adica dupa ce domnul Ciolacu si-a terminat studiile, conform CV-ului de pe site-ul Parlamentului.
Domnul Ciolacu avea 28 de ani in acel moment. Este foarte putin probabil ca domnul Ciolacu sa-si fi sustinut licenta in 1995, lucru care ar fi o minciuna prin omisiune. Ia o pauza de studii pana in 2001, anul in care PSD revine la putere. In 2001 face trei cursuri pe care le trece toate ca si cum ar fi durat fiecare cate o luna. Uita sa treaca institutia unde a facut aceste cursuri. De fapt, cursurile care pot justifica si cat de cat cariera extraordinara a domnului Ciolacu in administratia publica sunt, toate sapte, de exact o luna si nu stim unde au fost absolvite.
In 2003 si 2004, Marcel Ciolacu revine la facultatea pe care spune ca a absolvit-o in 1995 si face cursuri postuniversitare de 2 ani. Faptul ca domnul Ciolacu evita sa treaca faptul ca a facut un masterat la Universitatea Ecologica ar putea indica o alta minciuna prin omitere, si anume ca domnul Ciolacu doar s-a inscris la masterat, fara insa a obtine diploma de master. Mai mult, este foarte posibil ca domnul Ciolacu sa se fi inscris la cursuri fara sa treaca vreodata pe la ele.
In 2008-2009, in timp ce este viceprimar la Buzau, face si cursurile celebre de „Securitate si Buna Guvernare” ale Colegiului National de Aparare la Bucuresti. Cursurile sunt rezervate „personalitatilor civile si militare care ocupa sau pot ocupa functii de conducere si decizie in domeniile politicii de securitate si aparare nationala”. Fundatia Colegiului National de Aparare l-a avut drept vicepresedinte pana in 2019 pe unul dintre cei mai cunoscuti impostori de dupa revolutie, domnul Cumpanasu. Fie recrutarea la Colegiul National de Aparare era facuta de mama Omida, fie domnul Ciolacu se ocupa in secret de politici de securitate si aparare nationala si avea un „potential” stiut doar de urmasii fostei Securitati.
In 2012, la respectabila varsta de 45 de ani, Marcel Ciolacu, in sfarsit, obtine o diploma cat de cat credibila ca urmare a unui masterat la SNSPA. Masterat pe care nu are de ce sa il ascunda, ca doar nu crede nimeni ca domnul Ciolacu ar fi un plagiator. Pentru a evita orice suspiciune, ii cerem domnului Ciolacu sa-si faca publica teza de masterat, care suntem convinsi ca este o opera care merita citita de cat mai multi dintre noi. Desigur, domnul Ciolacu a fost inscris, din 2013, si la doctorat, la fabrica de plagiate doctorale a Academiei Nationale de Informatii, tot pe un subiect de mare interes pentru serviciile secrete: „Controlul parlamentar din perspectiva securitatii nationale”. Nu l-a terminat niciodata si a fost exmatriculat in 2019, dupa ce nu a mai depus cerere de prelungire. Nici nu a mai trecut in CV ca a fost doctorand la Academia Nationala de Informatii. Ginerele si secretara domnului Gabriel Oprea se numara printre cei care au ramas fara titlurile de doctori dupa ce s-a demonstrat ca au plagiat.
Experienta profesionala
Conform CV-ului oficial de pe pagina Parlamentului, domnul Ciolacu a fost somer pana la varsta de 37 de ani, cand a ajuns brusc consilier juridic la propria firma. Domnia sa a spus ca a lucrat si in fabrica, dar asta lipseste din CV. Anul in care devine consilier juridic la firma unde este si actionar coincide cu absolvirea unor cursuri postuniversitare la Universitatea Ecologica.
Domnul Ciolacu, avand calificari cel mult dubioase, a fost pentru o scurta perioada prefect interimar la Buzau in 2005 (la 38 de ani), desi avea o experienta profesionala de cel mult un an, conform CV-ului oficial. In 2003, firma la care este si actionar, iar din 2004 si jurist, adauga ca domenii de activitate silvicultura si exploatarea forestiera, una dintre cele mai corupte industrii din Romania. Tot in 2003 sunt adaugate aceleasi coduri de activitate si pentru alta firma, Lucia Com 94 SRL, unde domnul Ciolacu este actionar. Firma este o firma de patiserie.
Judetul Buzau a avut parte de o serie de defrisari ilegale, iar domnul Ciolacu a fost pozat cu Omar Hayssam la o vanatoare organizata de Ocolul Silvic Buzau. Din 2005, domnul Ciolacu lucreaza doar la stat.
Viceprimar la Buzau, un oras dominat de PSD, consilier municipal si, din 2012, in Parlament. Singura experienta de conducere pe care o poate clama domnul Ciolacu pana a devenit sef al PSD este o perioada de un an, timp in care a primit o sinecura de partid si a condus o firma a Consiliului Municipal Buzau. In perioada in care este sef, firma ofera un contract supraevaluat unui baron PSD-ist. Numele domnului Ciolacu este legat si de un ONG suspectat de a fi o loja masonica – Lumina 1879.
Afaceri
In total, am descoperit noua firme legate de domnul Ciolacu. Firme cu domenii de activitate in patiserie, comert de produse petroliere, produse farmaceutice, constructii, video-club, televiziune, consultanta pentru afaceri si management. O buna parte dintre firme sunt radiate. Una dintre acestea, unde era coactionar cu un celebru baron local, a fost radiata cu o datorie foarte mare, de aproape doua milioane de lei.
Nepotisme
Familia Ciolacu este una foarte norocoasa cand vine vorba de slujbe la stat. Nepotul domnului Ciolacu a fost angajat consilier la Ministerul Fondurilor Europene, iar nepoata, tot fara concurs, consiliera a directorului de la Institutul Cultural Roman. De fapt, nepoata a primit bani si de la ICR, si de la o firma care a avut un contract pe bani publici cu ICR-ul.
Nepotul domnului Ciolacu, sotia domnului Grindeanu si sotia unui PSD-ist foarte descurcaret din Timis sunt asociati in aceeasi firma. Declaratii de avere Declaratiile de avere sunt si ele pline de semne de intrebare. Imprumuturi intr-o moneda neidentificata de 370.000 se evaporeaza subit in 2012, iar in 2017, domnul Ciolacu avea un minim de 143.000 de lei cash la el acasa. A imprumutat si el la greu partidul, caci o cariera de sef PSD nu este posibila fara sa contribui cu zeci de mii de euro la partid.
Concluzii
Domnul Marcel Ciolacu are un trecut cenusiu in comunism. O educatie tare dubioasa dupa revolutie. Un trecut antreprenorial la fel de mocirlos. O cariera in administratia publica cu foarte multe semne de intrebare. O experienta profesionala ridicola, care nu justifica in niciun fel cariera impresionanta a acestuia. Nepoti cu foarte mare succes la stat si prieteni care de care mai ciudati, incluzandu-l pe cel mai cunoscut terorist din Romania, Omar Hayssam. Nu in ultimul rand, domnul Ciolacu a completat declaratii de avere care ar fi trebuit sa puna ANI pe jar. In concluzie, un om perfect pentru a ajunge doctorand la Academia SRI, promovat la greu de Antena 3 si presedinte al celui mai mare partid din Romania.
Dosar
Încă o țeapă marca PSD: Ieftinirile imense anunțate de Consiliul Concurenței, de până la 49%, s-au evaporat!

La începutul lunii septembrie Consiliul Concurenței a anunțat, printr-un comunicat de presă, că prețurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanța „ieftinirii” au scăzut „cu până la 49%” în marile lanțuri. INS contrazice, factual, datele.
În august produsele alimentare au fost, în medie, cu două puncte procentuale mai ieftine decât în iulie, conform Institutului Național de Statistică (INS), singura instituție abilitată să măsoare inflația, după o metodologie agreată inclusiv cu Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.
Săptămâna trecută Consiliul Concurenței a anunțat ca un imens succes „ordonanța ieftinirii”, care ar fi adus, susține instituția, ieftiniri consistente: 49% la prune, 37% la roșii, 37% la ceapă, 32% la cartofi și lista continuă.
Printre exprimările problematice se numără mai ales acel „până la”, care, în mod evident, se referă la un anumit produs, dintr-un anumit magazin, nereprezentativ pentru consumul general al populației chiar și în ceea ce privește cele 14 alimente de bază incluse de Guvern pe lista ordonanței „ieftinirii”.
Mai mult, comparația este făcută cu luna iunie, nu cu cea precedentă aplicării ordonanței, ceea ce înseamnă, simplu spus că adună și ieftiniri care nu au legătură cu ordonanța.
INS prezintă situația reală, reprezentativă la nivelul întregii populații: alimentele s-au ieftinit, în medie, cu 2%
Din datele oficiale ale INS însă rezultă că analiza Consiliului fie este greșită integral, fie este total nereprezentativă pentru consumul de alimente din România.
Astfel, în august față de iulie (prima lună în care s-a aplicat ordonanța de reducere a marjelor de profit pe lanțul de distribuție a alimentelor față de luna precedentă) cele mai mari ieftiniri oficiale s-au înregistrat la: făină – 16,97%, „alte legume și conserve din legume” – 13,79%, cartofi – 13,24%, mălai – 13,16%, ulei comestibil – 7,64%.
Diferențele dintre cele două raportări pot fi explicate în felul următor: Consiliul Concurenței a luat ca punct de reper luna iunie, nu iulie (nu este clar de ce – raportarea corectă statistic fiind la luna precedentă aplicării ordonanței), a luat în considerare o serie foarte limitată de produse (probabil cele cu cele mai mari ieftiniri) și s-a limitat la prețurile din unele mari lanțuri de magazine (nu toată populația cumpără alimente de la marile lanțuri și cu siguranță nu cumpără unul și același produs).
Sursa: StirilePROTV
Dosar
România își întărește masiv forțele din Marea Neagră

Reprezentanţii Forţelor Navale Române au anunţat că, până în data de 29 septembrie continuă, activităţile de recrutare pentru posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti.
“Forţele Navale Române, alături de celelalte structuri din Ministerul Apărării Naţionale, desfăşoară în această perioadă, până vineri, 29 septembrie 2023, activităţi de recrutare a tinerilor, pentru posturile de soldaţi şi gradaţi profesionişti, în limita locurilor rămase neîncadrate. Înscrierea se poate face până la data de 29 septembrie 2023, iar termenul final de întocmire a dosarelor de candidat este 2 octombrie 2023”, au precizat reprezentanţii Forţelor Navale, conform news.ro
Sursa citată a menţionat că informaţii referitoare la oferta profesională şi condiţiile de recrutare, de selecţie şi de repartiţie sunt furnizate de către personalul recrutor din unităţile militare şi personalul birourilor informare-recrutare din judeţele sau sectoarele Municipiului Bucureşti în care candidaţii îşi au domiciliul.
Condiţiile şi criteriile generale de recrutare, pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii care optează pentru dobândirea calităţii de soldat sau gradat profesionist în activitate, se regăsesc pe pagina de internet https://www.recrutaremapn.ro/sgp.php.
Conform planului de recrutare al Statului Major al Forţelor Navale, candidaţii pentru posturile din Forţele Navale Române pot opta să încadreze funcţii la bordul navelor militare sau în unităţi militare din oraşele şi localităţile Constanţa, Mangalia, Tulcea, Tuzla, Babadag, Sulina, Midia, Sfântu Gheorghe, Codru, Gura Portiţei, 2 Mai, Slava Cercheză, Murfatlar şi Sinoe.
Dosar
Politistul prins ca vindea cocaina imbracat in uniforma vine dintr-o familie de oameni ai legii

Ies la iveală detalii șocante despre polițistul brașovean care a fost prins când vindea cocaină. Acesta nu numai că este și consumator, dar provine dintr-o familie bogată, iar tatăl său era tot polițist. Mai mult, ar fi avut și renumele de „scandalagiu”, potrivit unor oameni din anturajul său.
Surse apropiate lui Remus Bertea, politistul de 25 de ani din Brașov prins în timp ce încerca să vândă cocaină, au declarat pentru Aktual 24 că acest provine dintr-o familie foarte înstărită din oraș.
Sursele au declarat ca polițistul și-ar dorit să intre in trupele speciale, dar a fost respins. El a petrecut o perioadă de proba la mascați și era considerat un sportiv bun, dar apoi comandatul trupelor de intervenție a primit sesizări că Bertea este „scandalagiu”. „Avea pe Facebook postări cu shoturi si nu prea părea serios”, au subliniat sursele.
De asemenea, polițistul nu numai ca vindea droguri, ci este si consumator de droguri, au precizat sursele.
Polișitul a fost prins, joi, în flagrant, în Brașov, cu o cantitatea impresionantă de substanțe interzise. Ar fi vorba despre aproximativ 1 kilogram de cocaină, susțin sursele citate. S-ar părea că acesta este polițist la Secția 5, iar în momentul flagrantului era în timpul său liber.
Nu puține sunt vocile din rândul colegilor polițiști care spun că acesta era cunoscut pentru viața sa în afara legii.
Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a transmis joi că „cel în cauză a fost destituit din funcție și nu mai deține, în prezent, calitatea de polițist în cadrul I.P.J. BRAȘOV.”
-
Bucurestio săptămână in urma
Primaria Sectorului 6 olimpica la achizitii viteza! Zeci de achizitii directe intr-o ora cu aceeasi firma!
-
Economie3 săptămâni in urma
Educatia vine din familie! Peste jumatate din romani au invatat comportamentul responsabil din familie
-
Sibiu3 săptămâni in urma
Trei pakistanezi, principalii suspecti pentru moartea afaceristului sibian Adrian Kreiner
-
Arad4 săptămâni in urma
Asasinatele la comanda iau amploare in Romania! Anchetele bat pasul pe loc!
-
Sibiu3 săptămâni in urma
Noi piste in crima de la Sibiu. Pakistanezii erau de fapt un infractor roman din Belgia!
-
Politica2 săptămâni in urma
Berceanu: PNL poate avea soarta PNTCD! Scenariu sau realitate?
-
Sport3 săptămâni in urma
Rezumat Video: Kosovo invinge Israel. Romania are din nou sansa sa mearga la Euro!
-
Salaj4 săptămâni in urma
Din teatrele de operatiuni in pietele de zarzavaturi: Ciuca ia pulsul electoratului la fel ca Ciolacu