Romania se blocheaza pe 23 mai. Transportatorii romani ameninta cu suspendarea completa a activitatii, incepand de joi, 23 mai, ora 0:00. Confederatia Nationala Rutiera si patronatele membre isi propun sa atraga atentia Guvernului asupra anomaliilor legislative din domeniu.
„Incepand cu data de 23.05.2013 orele 00.01, transportatorii romani opresc activitatea la nivel national pentru o perioada nedeterminata”, se arata intr-o adresa transmisa Ministerului Afacerilor Externe.
Protestatarii vor stationa la intrarea in marile orase si vor bloca, astfel, accesul vehiculelor de mare tonaj pe centuri sau drumuri nationale si europene. Potrivit organizatorilor, coloanele de tiruri participante la protest vor putea fi depasite doar de masinile cu masa mai mica de 3,5 tone si de autospecialele de interventie ale pompierilor, politiei sau salvarii.
Greva, care ar putea dura aproximativ doua saptamani, se anunta drept una dintre cele mai ample actiuni de acest gen din ultimii ani, fiind sustinuta de majoritatea jucatorilor din domeniu, inclusiv de transportatorii neafiliati Confederatiei Nationale Rutiere.
Organizatorii avertizeaza firmele de transport din tarile vecine sa evite tranzitarea teritoriului tarii noastre pana la incheierea protestului si fac apel la ambasadele Romaniei de peste hotare sa comunice acest apel colegilor din alte state pentru a evita crearea unor lungi coloane de tir-uri pe drumurile autohtone.
Sursa: autobis.ro