Cum a trecut zăpada și s-a încălzit afară, viceprimarul sectorului 2 a reînceput seria evenimentelor sportive pe care le organizează prin fundația care îi poartă numele.
De Sfântul Valentin, viceprimarul Dan Cristian Popescu anunță organizarea unui meci de fotbal între echipe din sectorul 2, pe un teren privat de lângă Arena Națională.
„Mi-am propus și mă bucur că am reușit să aduc împreună educația de calitate, viața sănătoasă și disciplina pe care le dobândim prin sport. În acest mandat de viceprimar am susținut sportul și activitățile recreative din sectorul nostru prin toate mijloacele pe care le-am avut la îndemână. Din iunie, după ce voi fi primar, îmi propun să acord aceeași importanță acestui domeniu pe cât acord educației”, ne-a declarat viceprimarul Popescu.