Trei romani suspectati de comiterea unor spargeri au fost arestati de politia din cantonul elvetian Ticino (sud). Autoritatile i-au localizat pe acestia cu ajutorul unui avion fara pilot apartinand Fortelor Aeriene.
Ofiterii de politie i-au capturat pe cei trei in zona Mendrisio, in noaptea de sambata spre duminica, dupa ce acestia au fost localizati cu ajutorul unui avion fara pilot de tip ADS 95 „Ranger”, dotat cu camere de luat imagini in infrarosu. Potrivit site-ului TheLocal.se, o femeie din zona a alertat politia anterior, in legatura cu suspectii.
Vamesii care au operat avionul fara pilot l-au utilizat pentru a ajuta in cadrul unei operatiuni de cautare a celor trei la sol la care au participat ofiteri de politie din Mendrisio.
Barbasii sunt suspectati ca sunt implicati in multiple spargeri comise in locuinte din regiune, apropiata de frontiera cu Italia. Cunoscuti de investigatori, ei sunt „suspectati puternic de faptul ca au venit in Ticino pentru a comite furturi”, potrivit politiei.
Avionul fara pilot este unul dintre cele 15 utilizate de catre fortele aeriene elvetiene. El este construit de catre compania elvetiana RUAG Aviation, cu sediul la Emmen, in cantonul Lucerna. Propulsat de un motor cu doi cilindri in doi timpi, dispozitivul are o anvergura de 5,71 metri si o independenta de zbor de mai multe ore, la o viteza de pana la 220 de kilometri pe ora.
Pana acum, politia nu a dezvaluit motivul pentru care vamesii folosesc avioane fara pilot apartinand armatei.
Sursa: Mediafax